Data actualizării:
Data publicării:

Larisa Iordache, dezamăgită de Federaţia Română de Gimnastică: Aşteptam să mă întrebe dacă sunt bine

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Facebook Larisa Iordache
Facebook Larisa Iordache

Gimnasta Larisa Iordache şi-a anunţat retragerea din gimnastică. Acum, însă, aceasta spune că unul dintre motive e şi lipsa de interes a Federaţiei Române de Gimnastică. 

”Am luat decizia de a părăsi acest vis frumos al meu, gimnastica! Mă voi retrage, de data aceasta, cu sufletul împăcat. Nu voi mai avea niciun gând de a mă supune la încercări, din punct de vedere psihic. Din păcate, mă retrag, din păcate pentru acei oameni care mă întreabă când revin în sala de antrenamente, dar din fericire pentru mine.

Voiam doar pur și simplu să mă întrebe (n.r.- cei din FRG) cum mă simt, dacă sunt bine psihic, dacă sunt bine fizic. Nu am primit niciun telefon personal de la Federația de Gimnastică. În mică parte, decizia se datorează și acestui lucru, pentru că am avut așteptări eu, în primul rând. Așteptări de a nu fi luată ca un copil de 16 ani, pentru că eu am 25. Așteptam ca oamenii să vorbească de la om la om cu mine. Așteptam pur și simplu să mă întrebe cum mă simt, dacă sunt bine psihic, dacă sunt bine fizic.

Au fost 3 motive pentru care care am fost suspectată că m-am retras din finala de la Tokyo: că mi-a fost frică de concurs, că mi-era frică să nu iau medalie și că nici nu am vrut. Acum și-au dat seama că eram accidentată.”, a spus Larisa Iordache, în cadrul unui fragment dintr-un podcast postat pe contul său de Instagram.

Anunţul retragerii, joi seară 

"Cazi, dar te ridici! Azi este nimeni, însă mâine este campionul lumii.

Totul este o alegere, o alegerea de a fii cel mai bun pentru tine și în sufletul tău. Asta am învățat în cei 20 de ani pe care i-am petrecut în sala de gimnastica.

Azi inchei acest capitol frumos din viața mea. Mă simt împăcată și mulțumită cu alegrea pe care am făcut-o!

Este timpul pentru o viață normală și un pic mai liniștită. Am pus cipicii de o parte, costumul în dulap și tot ce am trăit până acum într-un sertar micuț, acolo în inima și mintea mea. .

Aș vrea să spun multe însă nu îmi pot aduna cuvintele pentru o singură postare. Vreau să știți că vă apreciez pe voi, cei ce mă urmăriți cu drag, îmi scrieți și îmi transmiteți gânduri pozitive.

Și vreau să mulțumesc persoanelor ce chiar mi-au dorit binele, măcar odată în acești 20 de ani de când am început gimnastica!

Un nou capitol este gata să înceapă odată cu noul an!", a scris Larisa Iordache. 

VEZI BILANŢUL PERFORMANŢELOR LARISEI IORDACHE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel