Data publicării:
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam, dezvăluită de soția sa. Ce i-a spus „eroul de la Sevilla“ lui Mitică Dragomir înainte să moară
Helmut Duckadam a avut o ultimă dorință pe care a scris-o în testamentul său.
Fostul fotbalist Helmut Duckadam și-a exprimat ultima dorință în testamentul său. Alexandra Duckadam, soția „eroului de la Sevilla“, a dezvăluit că acesta a cerut ca trupul său neînsuflețit să fie incinerat.
„Alexandra Duckadam m-a rugat să transmit din partea ei și a familiei că Helmuth a lăsat în testament, la notar, să fie incinerat și va respecta dorința soțului său. Mâine (n.r. - marți), la ora 14:00, va fi depus la Arena Națională și apoi totul va fi privat, dar a ținut să sublinieze că va fi incinerat“, a transmis jurnalistul Radu Naum, potrivit Sport.ro.
Un ultim omagiu pentru Helmut Duckadam
Fanii lui Helmut Duckadam vor avea ocazia, marți, să-i aducă un ultim omagiu. Trupul neînsuflețit al fostului mare portar al Stelei va fi depus, începând cu ora 14:00, la sectorul VIP al Arenei Naționale.
„A luptat cât a putut pentru toate prin câte i-a fost dat să treacă, dar din păcate zbuciumul lui s-a oprit azi, 02.12.2024. Toți cei care doresc să-i aducă lui Helmut Duckadam un ultim omagiu sunt așteptați la Arena Națională, sector VIP, marți, 3 decembrie, începând cu orele 14:00. În aceste momente grele vă rog să ne respectați durerea și dreptul la intimitate”, a transmis Alexandra Duckadam, soția lui Helmut Duckadam.
Ce a spus „eroul de la Sevilla“ înainte să moară
Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a dezvăluit faptul că Helmuth Duckadam i-a făcut o confesiune uluitoare atunci când acesta l-a întrebat despre banii pe care îi câștigă din pensie. Cei doi s-au întâlnit în cadrul unui eveniment unde amândoi au primit premii.
“În cadrul unui eveniment unde s-au dat niște premii, Duckadam a stat la masă cu mine. L-am întrebat dacă din pensia pe care o are îi ajung banii de medicamente. El a fost operat și așa. Mi-a zis ‘Nea Mitică, nu-mi ajung banii din pensie nici să-mi iau măcar 50 la sută din medicamente’. Mie mi-au dat lacrimile.
Eram cu fiul meu și cu nepoții mei. M-am simțit eu umilit. Îți dai seama… marele Duckadam. Sper să facă ceva pentru marii noștri sportivi”, a declarat Dumitru Dragomir, la MAX Profețiile lui Mitică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News