Eșecul lansării Cyberpunk 2077 a fost cauzat de management. Munca a început abia în 2016
Un nou raport care a intrat în profunzimea lansării jocului video Cyberpunk 2077 arată încrederea excesivă pe care a avut-o managementul CD Projekt Red, fiindcă dezvoltarea în sine nu a început până în 2016, chiar dacă titlul fusese anunțat în 2012.
Conform The Verge, Jason Schreier de la Bloomberg a intervievat mai bine de 20 de angajați și foști angajați ai companiei poloneze, aflând că dezvoltarea titlului a fost plină de termene limită nerealistice și probleme tehnice. În 2016, compania a „dat reset” jocului, iar o demonstrație din vara lui 2018 a fost „aproape complet falsă”.
În lunile premergătoare lansării de pe 10 decembrie 2020 s-a arătat că angajații CDPR au început să muncească suplimentar pentru a reuși să scoată jocul la timp. Totuși, jucătorii de pe consolă au avut un joc stricat, cu multe probleme tehnice. La o săptămână după lansare, Sony a șters titlul de pe magazinul PlayStation și a rambursat banii celor care au făcut retur. Un investitor dă în judecată compania pentru lansare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News