Data publicării:

Lady Gaga reacţionează la zvonurile privind o relaţie cu Bradley Cooper

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
 Lady Gaga și Bradley Cooper pe covorul roșu
Lady Gaga și Bradley Cooper pe covorul roșu

După ce s-a aflat despre despărţirea dintre Bradley Cooper şi modelul Irina Shayk a apărut o imagine din 2016 în care Lady Gaga şi Cooper sunt văzuţi ieşind împreună din casa actorului, în care acesta a locuit cu Shayk, relatează online ziarul spaniol La Vanguardia.

În momentul fotografiei, care acum a devenit virală pe reţelele de socializare, Cooper şi Shayk formau un cuplu. Zvonurile privind cei doi protagonişti ai filmului 'A star is born' s-au înmulţit după pasionanta lor interpretare a piesei 'Shallow' la gala premiilor Oscar 2019. Când Lady Gaga era pe punctul de a interpreta solo această piesă la ultimul său concert din Las Vegas, s-au auzit voci din sală care au strigat: 'Unde este Bradley?'.

Cântăreaţa, sătulă de atâta zvonuri potrivit cărora ar avea o relaţie cu celebrul actor, le-a răspuns fanilor să fie potoliţi şi să o lase în pace cu asemenea apropouri. Lady Gaga şi Bradley Cooper au oferit unul dintre cele mai romantice momente la gala premiilor Oscar, unde piesa 'Shallow' a primit o statuetă la categoria 'Cea mai bună piesă originală'.

VEZI ŞI Bradley Cooper şi Irina Shayk s-au despărţit

Cei doi au interpretat piesa într-un mod intim şi au făcut schimb de gesturi tandre pe scenă. A fost un nou moment în care s-a pus în discuţie o posibilă relaţie între ei. Relaţia nu a fost însă confirmată, dimpotrivă, cântăreaţa a spus că celebra interpretare de la Dolby Theatre nu a fost decât o punere în scenă. 'Sunt o artistă şi cred că ne-am descurcat bine', a comentat Lady Gaga în programul lui Jimmy Kimmel, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel