Data actualizării:
Data publicării:

Lacul lebedelor, spectacol de excepție, pe 11 noiembrie, la Sala Palatului

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Cultura
WhatsApp

Lacul lebedelor, cu participarea excepţională a prim-soliştilor de la Teatrul Bolshoi şi Teatrului Regal de Balet Coroana Baletului Rus din Moscova, revine pe scena Sălii Palatului, duminică, 11 noiembrie 2018, de la orele  19.00.

"Lacul lebedelor" - cel mai apreciat balet al tuturor timpurilor revine pe scena Sălii Palatului cu o distribuţie de excepţie: Anghelina Vlashinets şi Ivan Alekseev, prim-solişti ai Teatrului Bolshoi, acompaniaţi de peste 35 de solişti ai The Royal Moscow Theatre - The Crown of Russian Ballet. Astfel povestea prinţului Siegfried şi a prinţesei Odette va fi magistral interpretată sub îndrumarea lui Anatoly Emelianov, după coregrafia clasică a lui Marius Petipa.

Anatoly Emelianov este fondator al The Crown of Russian Ballet – Teatrul Coroana Baletului Rus din Moscova, aceasta devenind în scurt timp una dintre cele mai respectate companii de balet din lume. A fost distins cu titlul de Cavaler al Ordinului "Al doilea Diaghilev" pentru contribuţia adusă culturii ruseşti. A absolvit în 1991 Perm State Choreographic College, una dintre cele mai importante şcoli de balet din Rusia de unde au pornit stele ale baletului Mondial - Nadejda Pavlova, Olga Chenchikova, Lyubov Kunakova, Galina Shlyapina, Stanislav Isaev, Marat Daukaev, Nataliya Balakhnichova, Ekaterina Berezina, Tatyana Gurianova, Tatyana Predeina, Elena Kulagina, Nataliya Moiseeva, Vitaly Poleschuk ş.a.

Şi-a început cariera la Teatrul de Operă şi Balet din Nizhny Novgorod, a fost solist al Teatrului Muzical pentru Copii din Moscova, apoi a devenit solistul Teatrului Naţional de Balet din Moscova şi al companiilor de dans The Moscow City Ballet si The Metropolitan Classical Ballet din SUA. În 2001 a absolvit Facultatea de Coregrafie din cadrul Academiei Ruse de Arte şi Teatru din Moscova, iar din 2002 este Director Artistic şi coregraf al Teatrului Regal de Balet "Coroana Baletului Rus" din Moscova – unul dintre cele mai renumite din ţară şi din lume, dar şi Director al Festivalului Internaţional de Balet "Constellation Russia".

Despre ANGELINA VLASHINETS

Originară din Moscova, a absolvit în 2008 Academia de Coregrafie din Moscova (clasa Irina Procofieva) şi este angajată în trupa de Balet a Teatrului Balshoi, unde joacă în numerpase producţii. A cucerit la Soci - Rusia Premiul I la concursul internaţional "Young Ballet of the World", organizat de maestrul coregraf de talie mondială Iurii Grigorovici, una dintre cele mai importante personalități din lumea baletului, care, timp de trei decenii a condus compania de balet a Teatrului Bolșoi din Moscova.

Despre IVAN ALEKSEEV

Născut la Voronezh, Rusia a absolvit în anul 2005, Scoala de Coregrafie din oraşul natal (pedagog Ludmila Savova) şi a devenit solist al baletului teatrului din oraşul natal. A jucat mai multe roluri, preferatul său fiind prinţul Siegfried din "Lacul lebedelor". In 2007 efectuează cu teatrul un turneu în SUA, iar evoluţia sa şi mai ales prezenţa scenică au fost remarcate şi apreciate în cronica din publicatia "New York Times". Un an mai târziu obţinea premiul III la concursul internaţional "Young Ballet of the World" care s-a desfasurat la Soci, Rusia. Din 2011 este angajat al trupei de balet celebrului Teatrul Balşoi.

Anghelina Vlashinets

"Lacul lebedelor" este un spectacol inegalabil jucat pe toate marile scene ale lumii de pe toate continentele.
Spectacolul va avea loc duminică 11 noiembrie 2018, ora 19.00 la Sala Palatului din Bucureşti.

Biletele se găsesc la Sala Palatului, Stația de Metrou Unirii 1 și online pe eventim.ro, bilete.ro, myticket.ro, entertix.ro, iabilet.ro, vandbilete.ro.

Biletele se achizitioneaza numai din punctele mai sus menţionate care sunt recomandate de către societatea organizatoare - pentru a se evita cumpărarea unor falsuri, şi nu de pe site-uri precum olx.ro, lajumate.ro, okazii.ro etc. In cazul în care, totuşi, s-au achizitionat biletele şi din alte puncte decât cele agreate, cumpărătorii sunt rugaţi să sune înainte de ziua spectacolului la unul dintre numerele de telefon de mai jos, pentru a verifica autenticitatea lor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel