Klaus Iohannis, mesaj dur la adresa sistemului de învățământ
Președintele Klaus Iohannis a ținut să transmită un mesaj cu prilejul celebrării a 25 de ani de existență a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ. "Lipsa de viziune și perspectivă, strategiile de scurtă durată, schimbările repetate și inconsecvența au adus un mare deserviciu educației românești", se precizează în mesajul președintelui Klaus Iohannis.
Mesajul a fost transmis de către consilierul prezidenţial Andrei Muraru.
Vă prezentăm textul mesajului:
"Stimați reprezentanți și participanți,
Doamnelor și domnilor,
La ceas aniversar, doresc să felicit Federația Sindicatelor Libere din Învățământ pentru cei 25 de ani de activitate. E o performanță în sine faptul că în tot acest timp v-ați remarcat ca un actor social puternic, punându-vă întreaga competență și experiență în slujba educației, pentru schimbarea calității învățământului", a ținut să transmită Klaus Iohannis.
"Educația este pilonul de bază al unei societăți sănătoase, așa cum a arătat-o în ultimele decenii evoluția statelor care au mizat pe investițiile majore în acest domeniu. O națiune nu poate să performeze și nici să evolueze dacă sistemul de învățământ este deficitar și prezintă numeroase carențe. De aceea, în mandatul meu, așa cum am declarat-o în repetate rânduri, educația constituie o prioritate națională, fiind cea mai importantă resursă de care dispunem, ca națiune. Dar de aici însă și până la a transforma această resursă într-una care să contribuie substanțial și decisiv la progresul și la prosperitatea societății românești, depinde de modul în care noi, ca decidenți, ne raportăm la sistemul educațional.
Citește și: Klaus Iohannis, mesaj pentru veteranii de război: Vă mulțumim pentru sacrificiile pe care le-ați făcut pentru țară
Lipsa de viziune și perspectivă, strategiile de scurtă durată, schimbările repetate și inconsecvența au adus un mare deserviciu educației românești. Problemele grave cu care se confruntă astăzi sistemul de educație din România demonstrează, fără doar și poate, că este imperios necesară reconstrucția lui. Dar reforma sistemului educațional trebuie așezată cu calm, fără agitație și scandal, astfel încât să fie implementată gradual, într-o perioadă de timp rezonabilă. Chiar dacă rezultatele nu vor fi imediate, numai prin stăruință, consens și printr-un efort comun, putem produce schimbarea atât de mult necesară. Pas cu pas, vom putea obține un sistem de învățământ performant, care să răspundă cerințelor pieței și să aducă României acel statut pe care îl râvnim, de țară cu un sistem de educație de înaltă calificare și performanță.
România trebuie să investească masiv într-un nou sistem
Reforma în educație trebuie gândită foarte bine, fiind un mecanism foarte complicat şi foarte scump. Pentru a avea însă o șansă, România trebuie să investească masiv într-un nou sistem. Dar ce și cum trebuie făcut în detaliu, nu este rolul președintelui să spună, să dea lecții sau să impună soluții. Rolul meu este să fac în așa fel încât toate forțele politice să accepte un plan pe termen lung, iar toți ceilalți factori implicați să implementeze această mare reformă care ne așteaptă. Nu îmi imaginez că această regândire a sistemului educațional se poate face în afara concursului oferit de sindicate. Dimpotrivă, mă bazez foarte mult pe dumneavoastră și vreau să lucrăm cot la cot pentru succesul acestui proiect de țară.
Tinerele talente care performează peste hotare trebuie să revină în țară
Vă asigur de toată susținerea mea și vă rog să aveți încredere că, în final, dacă vom lucra împreună – oameni politici, sindicate și alți actori implicați – vom reuși. A reuși înseamnă și asigurarea unui climat favorabil revenirii în țară a tinerelor talente care performează peste hotare, și reevaluarea statutului dascălilor, care a suferit o degradare accentuată în ultimele două decenii, și investiții financiare solide, care să sprijine constant și eficient educația românească.
Viitorul învățământului românesc depinde de abilitatea noastră, a tuturor, de a recunoaște și de a ne împărți responsabilitatea în procesul de schimbare a sistemului educațional din România. În acest context, prilejul de astăzi, al celebrării a 25 de ani de existență a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, este unul binevenit, întrucât doar cu parteneri cu experiență, așa cum sunteți dumneavoastră, vom putea izbândi.
Vă mulțumesc, vă transmit gândul meu bun și vă doresc mult succes în importanta dumneavoastră misiune! La mulți ani!"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News