Data publicării:
Klaus Iohannis, lansare "PRIMUL PAS". Mesaj emoționant pentru Carmen Iohannis
Președintele Klaus Iohannis și-a lansat, sâmbătă, volumul "Primul pas", la standul editurii Curtea Veche Publishing din cadrul Salonului Internațional de Carte "Bookfest".
La eveniment, care include și o sesiune de autografe pentru numerosul public prezent, șeful statului a fost însoțit de Carmen Iohannis, soția sa. În plus, au fost prezenți numeroși consilieri și reprezentanți ai Administrației Prezidențiale.
De ce a scris președintele "Primul pas"
"Campania electorală a fost o perioadă complicată, intensă, dificilă, energizantă, paralizantă şi totuşi cred că pentru cei care au fost cât de cât conectaţi la ea a fost o perioadă interesantă. Pentru a nu uita cum a fost această campanie electorală am vrut să scriu, am vrut să reţin în scris aceste lucruri. Am vrut, pe de altă parte, să nu se piardă câteva concluzii pe care le-am tras şi eu şi alţii în campanie. Această campanie electorală nu a fost o experienţă plăcută. Asta nu înseamnă că nu a fost extrem de intensă, nu înseamnă că nu a avut foarte multă energie", a spus Klaus Iohannis, sâmbătă, la lansarea cărții.
VEZI ȘI: Prima doamnă, Carmen Iohannis, mai populară decât președintele Klaus Iohannis. Sondaj INSCOP
Cum a fost campania prezidențială
"A fost o companie care, prin felul în care s-au manifestat majoritatea candidaţilor, îşi avea loc mai de degrabă la începutul anilor 90, o campanie brutală, brută, necizelată, cu atacuri directe la persoană, cu găleţi de lături turnate peste capul unor candidaţi, mai ales acestui candidat. Aceste lucruri am vrut să le reţin. La sfârşitul campaniei am constatat totuşi un lucru interesant şi cred că am repetat de mai multe ori pe parcursul cărţii. Această campanie, cu toate părţile negre, negative pe care le-a avut, pentru mine a fost extrem de energizantă. Şi atunci vreau să spun şi de ce şi care a fost, totuşi, partea foarte frumoasă a acestei campanii. Partea foarte frumoasă a acestei campanii au fost oamenii. Oamenii cu care m-am întâlnit, zeci de mii de oameni cu care m-am întâlnit direct în campanie, contactul cu toţi aceşti oameni mi-a dat foarte multă încredere, mi-a dat foarte multă energie", a mai zis președintele.
Mesaj emoționant pentru Carmen Iohannis
Președintele a făcut câteva declarații emoționante pentru soția sa care l-a susținut în campania prezidenițială.
"Evident că această reuşită a fost posibilă fiindcă am avut în afară de simpatie şi voturi, foarte mult ajutor, foarte mult sprijin, sprijin din partea soţiei mele Carmen care şi astăzi a ţinut să vină special pentru această lansare şi îi mulţumesc. Imaginaţi-vă o persoană care stă acasă sau la şcoală şi nu poate să facă nimic, dar trebuie să suporte toată campania - asta a făcut soţia mea Carmen şi de multe ori am avut impresia că dacă spre mine au venit energiile, ea a trebuit să blocheze partea negativă a campaniei, un lucru foarte greu de făcut. Apreciez foarte, foarte mult acest lucru. Şi ce ar fi un candidat la preşedinţie fără partidul lui, nu cred că se poate aşa ceva la noi", a adăugat Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News