Klaus Iohannis despre modificarea Constituției: Este nevoie de o modernizare. Sunt chestiuni care în practică nu mai funcționează
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Elena Didila
WhatsApp
Președintele României, Klaus Iohannis
Președintele României, Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat joi că tema revizuirii Constituţiei este "foarte sensibilă", menţionând că sunt chestiuni care trebuie lămurite în Legea fundamentală, cum ar fi "scenariul alegerilor anticipate".  

"După atâția ani este nevoie de o îmbunătățire a Constituției, o modernizare a Constituției. Însă nu îmi doresc să cădeți în capcana discuțiilor de dragul discuțiilor. Este o temă foarte importantă și foarte sensibilă, dar în același timp extrem de atractivă pentru tot felul de scenarii și pentru tot felul de interpretări.

Până când nu avem ceva scris, un draft și se lucrează in Parlament pe acest subiect, este greu de comentat. Dar dacă mă întrebați, așa direct, da, sunt chestiuni pe care eu cred că trebuie să le lămurim în Constituție", a declarat președintele României, Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis despre chestiunea alegerilor anticipate 

Klaus Iohannis a mai declarat: "Amintiți-vă că s-a vehiculat scenariul alegerilor anticipate. Noțiunea nici nu există în Constituție, deci trebuie să clarificăm cum cine și când dizolvă Parlamentul, ce înseamnă alegeri anticipate.

Sunt câteva chestiuni mai tehnice care sunt prevăzute în Constituție așa cum s-au văzut lucrurile când s-a scris Constituția, care în practică nu mai funcționează.

Să vă dau un exemplu: un ministru interimar poate să stea 45 de zile, dar dacă criza durează 145 de zile, ce facem? Rămânem fără Guvern? Rămânem fără miniștri? Este absurd. 

Deci astfel de lucruri care s-au întâplat și din care am tras învățămintele trebuie să ducă la îmbunătățiri în textul Constituției".

Poziția Președintelui României din perspectivă constituțională

"Chiar poziția Președintelui, discuția există de când am scăpat de comunism. Discuția este: vrem Președinte ales de popor cu puteri multe? Sau vrem Președinte ales de Parlament care are o poziție mai degrabă protocolară?

Sunt argumente pro și contra pentru ambele. Deocamdată situația este cea în care suntem, Președintele este ales direct, are atribuțiile pe care le are", este de părere președintele României.

Decizia de modificare a Constituției României revine doar formațiunilor politice

"Această discuție nu se va tranșa prin media sau nici măcar prin rețelele sociale. Această chestiune se poate tranșa numai prin discuții politice aprofundate între formațiunile care îi reprezintă pe români în Parlament. Dar discuția, vă spun de pe acuma, este una foarte complicată, care va aduce foarte multă învolburare în spațiul public.În principiu DA, sunt de părere că în Constituție este nevoie de anumite schimbări", a concluzionat Klaus Iohannis. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel