Data publicării:
Klaus Iohannis, convorbire telefonică cu Sergio Mattarella, președintele Italiei. Mesajul președintelui României
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut joi, 2 aprilie a.c., o convorbire telefonică cu Președintele Republicii Italiene, domnul Sergio Mattarella, în contextul pandemiei de COVID - 19.
În cadrul discuției, a fost abordată criza epidemiologică generată de noul coronavirus.
Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de solidaritate poporului italian, atât de puternic afectat de pandemie, condoleanțe pentru pierderile de vieți omenești, precum și urări de însănătoșire grabnică celor afectați de acest virus. Președintele României a subliniat că țara noastră este alături de autoritățile italiene în eforturile pe care le fac în această perioadă și de întregul popor italian, greu încercat.
Președintele Klaus Iohannis a asigurat de disponibilitatea deplină a României de colaborare pentru a identifica cele mai bune soluții și măsuri pentru gestionarea acestei crize, precum și pentru relansarea economică după rezolvarea crizei sanitare.
Președintele României a subliniat că relația bilaterală dintre cele două state este excelentă, bazată pe un Parteneriat Strategic în vigoare de peste două decenii, și că Italia, de-a lungul anilor, a adoptat cea mai mare comunitate românească din afara granițelor țării, care îndură astăzi, alături de italieni, efectele acestei crize grave. Totodată, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat faptul că numeroși cetățeni români lucrează în structurile sanitare din zonele cele mai expuse din Italia, contribuind la efortul comun de a alina suferințele celor afectați.
Președintele României a prezentat omologului său măsurile adoptate de autoritățile române pentru identificarea și tratarea persoanelor bolnave de COVID-19, precum și pentru prevenirea transmiterii noului coronavirus.
Președintele Klaus Iohannis a apreciat că pandemia COVID-19 reprezintă o provocare la adresa întregii Uniuni Europene și că, în aceste momente dificile, solidaritatea și responsabilitatea statelor membre reprezintă cheia depășirii ei. De asemenea, Președintele României a exprimat încrederea că doar printr-un răspuns coordonat comun al statelor membre și al instituțiilor europene se va reuși protejarea sănătății cetățenilor, asigurarea unui climat de securitate și stabilitate, precum și generarea forței economice de care țările Uniunii au nevoie pentru a depăși acest moment foarte dificil.
În semn de solidaritate cu Republica Italiană și cu poporul italian, Administrația Prezidențială va ilumina Palatul Cotroceni în această seară, începând cu ora 20:00, în culorile drapelului italian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News