Data publicării:
Klaus Iohannis, avertisment: Nu pot fi de acord cu modificarea Art. 301 din Codul Penal
Klaus Iohannis îşi exprimă dezacordul faţă de intenţia parlamentarilor de a aduce modificări Codului penal prin care o serie de dispoziţii privind conflictul de interese sunt dezincriminate.
Președintele avertizează că, în cazul în care aceste modificări vor trece de Parlament, va cere reexaminarea acestora sau va sesiza CCR.
Klaus Iohannis a reacţionat dur, marţi, după ce, pe masa Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, a ajuns o propunere de modificare legislativă a unor prevederi conţinute în Codul Penal, prin care o serie de dispoziţii din sfera conflictului de interese sunt dezincriminate.
"Urmăresc cu atenție și preocupare procesul legislativ din Parlamentul României privind intenția de a modifica prevederi ale Codului Penal în materia conflictului de interese.
Nu pot fi de acord cu modificarea Art. 301 din Codul Penal, care urmărește dezincriminarea conflictului de interese, astfel încât să existe libertatea angajării unor membri ai familiei în cadrul cabinetelor parlamentare.
Nimeni nu poate să favorizeze membri ai propriei sale familii în exercitarea funcțiilor și demnităților publice.
Atrag atenția că, în eventualitatea adoptării de către Parlament a acestor modificări, ele vor fi retrimise Parlamentului sau voi sesiza Curtea Constituțională, în virtutea exercitării atribuțiilor mele constituționale", declară Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News