Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Klaus Iohannir cere reexaminarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis luni, 19 iunie 2023, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea anexei nr. 1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.

Alegeri prezidentiale 2024

Vă prezentăm textul integral al cererii:

București, 19 iunie 2023

Domnului Nicolae-Ionel CIUCĂ

Președinte al Senatului

 

În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată,

formulez următoarea

 

CERERE DE REEXAMINARE

asupra

Legii pentru modificarea anexei nr. 1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006

La data de 6 iunie 2023, Parlamentul a transmis Președintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea anexei nr. 1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 (PL-x 93/2023).

Legea are ca obiect de reglementare modificarea pct. 10 al lit. B din anexa nr. 1 la Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare. Prin modificările propuse este extinsă perioada de vânătoare a cormoranului mare (Phalacrocorax carbo sinensis), de la intervalul 1 septembrie – 28 februarie la tot parcursul anului.

Menționăm că, prin Legea nr. 74/2020 pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 şi pentru completarea anexei nr. 5C la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, specia Phalacrocorax carbo sinensis (cormoranul mare) a fost introdusă în Anexa nr. 1 la litera B „Păsări” din Legea nr. 407/2006, cu o perioadă de vânătoare stabilită în intervalul 1 septembrie - 28 februarie.

Ulterior, prin Legea nr. 171/2022 pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, Anexa nr. 1 a fost modificată, păstrându-se perioada de vânare pentru această specie, dar s-a introdus o nouă rubrică în Anexa nr. 1, respectiv rubrica „Nr. exemplare/zi/vânător” care la litera B, poziția 10, pentru specia Cormoranul mare (Phalacrocorax carbo sinensis) a stabilit o cotă 0.

La nivel european, Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice, Directiva „Păsări” se referă la conservarea tuturor speciilor de păsări care se găsesc în stare sălbatică pe teritoriul european al statelor membre în care este aplicabil tratatul, inclusiv la această specie (cormoranul mare), și reglementează protejarea, gestionarea și controlul asupra acestor specii. De asemenea, stabilește normele pentru exploatarea acestora.

De asemenea, Directiva 2009/147/CE se aplică și ouălor, cuiburilor și habitatelor păsărilor respective, fiind transpusă în dreptul intern printr-o serie de acte cu forță primară, cum ar fi OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice și Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și prin alte acte normative cu forță secundară sau terțiară.

Menționăm că, potrivit art. 7, alin. (4), par. 2 din Directiva 2009/147/CE: „Statele membre se asigură în special că speciile cărora li se aplică legislația privind vânătoarea nu sunt vânate în perioada de maturizare, nici în diferitele etape de reproducere și de dependență”. De asemenea, la art. 5 din această directivă se prevede că statele membre au obligația de a stabili un sistem de protecție, inclusiv interzicerea perturbării deliberate a acestor păsări „în special în perioada de reproducere sau de maturizare, dacă o astfel de perturbare este relevantă în contextul obiectivelor prezentei directive”.

În același timp, potrivit art. 9 din Directiva 2009/147/CE, statele membre pot aplica derogări de la prevederile articolelor 5-8 în cazul în care nu există altă soluție satisfăcătoare, unul dintre motive fiind prevenirea unor daune considerabile asupra recoltelor, șeptelului, pădurilor, pescăriilor și apelor. Derogările amintite trebuie să respecte o serie de condiții cumulative și să menționeze: (a) speciile care fac obiectul derogărilor; (b) mijloacele, sistemele sau metodele autorizate pentru capturare sau sacrificare; (c) condițiile de risc și circumstanțele de timp și spațiu sub rezerva cărora pot fi acordate astfel de derogări; (d) autoritatea împuternicită să declare că sunt îndeplinite condițiile impuse și să decidă mijloacele, sistemele sau metodele care pot fi utilizate, în ce limite și de către cine; (e) controalele care trebuie efectuate.

Nevoia de a asigura interesele de conservare a faunei este reflectată și în jurisprudența Curții Constituționale. Astfel, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 54/2022, par. 71, reglementarea unor cote de recoltă care reprezintă numărul maxim de exemplare de păsări care pot fi vânate în cadrul unui fond cinegetic „răspunde obligaţiei statului de a stabili limite acceptabile de exploatare pentru speciile care pot face obiectul vânătorii, astfel încât acţiunile de vânătoare să fie compatibile cu menţinerea populaţiei din speciile respective la un nivel satisfăcător”.

Față de cele de mai sus, apreciem că extinderea intervalului de vânare a cormoranului mare pe tot parcursul anului, deci inclusiv în perioada de reproducere, este susceptibilă de a afecta această specie prin vulnerabilizarea puilor, precum și alte specii de păsări. Cormoranul mare trăiește/ cuibărește în strânsă legătură cu alte specii de păsări, unele dintre ele cu regim special de protecție conform Directivei 2009/147/CE. Vânarea cormoranilor mari în timpul sezonului de cuibărit poate afecta negativ aceste păsări și, în mod special, pelicanul creț sau cormoranul mic. În ceea ce privește cormoranul mic, există în procesul de vânătoare un risc crescut de confundare cu cormoranul mare.

Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru modificarea anexei nr. 1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel