Data publicării:
Kathleen Kavalec, Ambasadoarea SUA: Semnarea Parteneriatului între SUA și România, important pas în efortul de a elimina traficul de copii
Guvernul României și cel al Statelor Unite ale Americii au semnat astăzi, 16 septembrie 2024, la sediul Ambasadei SUA la București, documentul oficial pentru stabilirea Parteneriatului cadru pentru protecția copilului/Child Protection Compact Partnership, prevăzut a se desfășura pe o perioadă de 5 ani.
Documentul reflectă viziunea și preocupările comune ale celor două țări în prevenirea și combaterea traficului de copii, în asistența și protecția victimelor acestui flagel.
Parteneriatele Child Protection Compact sunt programe multi-anuale stabilite de Guvernul Statelor Unite, începând cu 2015, cu guverne din state partenere, care dovedesc existența unui angajament politic real în prevenirea și combaterea traficului de copii.
Odată cu decizia Departamentului de Stat al SUA de a deschide Programul Child Protection Compact către Europa, România este prima țară din regiune selectată să beneficieze de un suport financiar american în valoare de 10 milioane USD, care vizează îmbunătățirea sistemului național pentru prevenirea și combaterea traficului de copii.
Printre rezultatele așteptate ale Parteneriatului, se pot menționa crearea Centrului Național de Combatere a Abuzurilor și Exploatării Sexuale a Minorilor în Mediul Online, care va funcționa în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, a unui Centru de Excelență pentru Securitatea Digitală a Copiilor, în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, precum și creșterea nivelului de conștientizare a populației privind riscurile traficului de copii și ale exploatării sexuale a acestora pe internet.
După semnarea documentului oficial, Excelența Sa, Kathleen Kavalec, Ambasadoarea SUA la București, a subliniat: "Vedem semnarea de astăzi a Parteneriatului cadru pentru protecția copilului între Statele Unite și România ca un important pas înainte în efortul nostru comun de a elimina traficul de copii, de a proteja copiii și de a aduce traficanții în fața justiției”.
Alexandru-Mihai Ghigiu, Șeful Cancelariei Primului-Ministru, și semnatarul documentului din partea română, a afirmat: "Parteneriatul nostru arată angajamentul ferm al Guvernului României de a lupta împotriva acestui flagel care afectează nu doar copiii, ci valorile democrației în care România crede. Parcurgem astfel încă o etapă în planul nostru pentru protejarea copiilor și pentru întărirea Parteneriatului Strategic România - SUA care, dincolo de valența de securitate, are și valențe sociale care înseamnă viitorul cetățenilor noștri. Impactul legislației este fundamental. Însă avem nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi – fie că suntem profesori, oameni politici, jurnaliști, polițiști –, să fim parteneri în acest efort pentru a proteja viitorul copiilor noștri”.
Șeful Cancelariei Prim-Ministrului a mulțumit doamnei ambasador Kathleen Kavalec și Departamentului de Stat al SUA pentru sprijinul financiar și transferul de bune practici, contribuții esențiale în lupta României și a altor state pentru a combate acest flagel al traficului de persoane și, în special, al traficului de copii.
Vedeți și declarațiile făcute de Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne:
„Sunt foarte bucuros, stimați colegi, stimați invitați, în același timp onorat, să particip la un moment important în desfășurarea politicilor și acțiunilor concrete pe care Ministerul Afacerilor Interne în colaborare cu Ambasada, în colaborare cu Guvernul, în colaborare cu societatea civilă, le desfășoară pentru protecția copiilor.
În ultimii ani, în întreaga lume, fenomenele de abuz contra copiilor, inclusiv prin mijloace online și toate formele de trafic, de exploatare a copiilor, au crescut îngrijorător. Din păcate, România nu a fost ferită de acest fenomen și acest parteneriat pe care îl lansăm astăzi este unul din răspunsurile pe care Guvernul României, societatea românească, în colaborare cu partenerul său strategic, Statele Unite ale Americii, îl dau acestui fenomen grav.
Ministerul Afacerilor Interne este în cea mai înaltă măsură preocupat de protecția copilului, de aceea am creat în cadrul Inspectoratul General al Poliției Române, reprezentat aici prin domnul inspector general al Poliției Române, o unitate specială care se ocupă de protecția și siguranța copiilor. De aceea, în cadrul programului Foaia de Parcurs Antidrog am prevăzut măsuri speciale finanțate și asigurate cu posturi dedicate măsurilor de protecție a copiilor, nu numai sub aspectul traficului de droguri, dar și sub aspectul traficului de persoane.
Am alocat anul trecut sute de milioane de lei în această direcție, noi posturi, scheme de organizare pentru acest important și nobil scop de a proteja copiii. De aceea, ne-am diversificat mijloacele de acțiune dincolo de clasica intervenție de depistare, investigare și probare de infracțiuni îndreptate contra copiilor și am intrat destul de viguros și hotărât pe zona de prevenție.
Anul trecut, Ministerul Afacerilor Interne a lansat un important program de siguranță în școli, în cadrul căruia am invitat mai multe ministere și am fost bucuroși să vedem răspunsul pozitiv al acestora. Le mulțumesc încă o dată colegilor miniștri. De aceea, am lansat o serie de campanii de comunicare în colaborare cu societatea civilă, spre exemplu, cea mai recentă Vocea ta este soluția, dar sunt și unele mai, să spunem mature deja, care se desfășoară, cum ar fi Alegeri sănătoase pentru un viitor sigur, sau Siguranța ta nu este o joacă, campanii de comunicare desfășurate prin agențiile noastre de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, de combatere a traficului de persoane și de prevenție a consumului de droguri.
Am implicat și alte unități ale ministerului în această activitate de prevenție, bineînțeles, compartimentul de comunicare, Direcția de Comunicare, dar nu numai. Spre exemplu, Clubul Dinamo este implicat foarte bine în astfel de campanii de comunicare, pentru că dorim să și oferim tinerilor, copiilor, alternative de petrecere a timpului lor, de concentrare a atenției și a energiei lor către activități pozitive, activități constructive, educative. Evident, școala este prima, dar și sportul este important în această privință. Prin urmare, nu venim pe un teren gol.
Ministerul Afacerilor Interne, în ultima perioadă recentă, dar și mai îndelungată, în spate, pentru că e vorba de efortul echipelor din minister de-a lungul anilor și a miniștrilor care s-au succedat, s-a implicat. Deci nu vorbim doar de fapte aici sau de intenție sau de, eu știu, proiecții, idealuri și așa mai departe. Vorbim de acțiuni concrete care se desfășoară de ani de zile de către Ministerul Afacerilor Interne. Și da, e adevărat, am cerut accelerarea lor și susținerea lor mai viguroasă, cu fonduri și cu posturi și cu măsuri concrete, cu planuri de acțiuni care se pun în aplicare, se evaluează periodic în minister în privința protecției copiilor față de abuzuri, abuzuri sexuale, dar și celelalte tipuri de abuzuri, de toate felurile.
De aceea am întărit colaborarea cu Parchetele cu care ne întâlnim, la nivel de vârf, în mod periodic, structurat și discutăm politici, ca să fie bine înțeles, politici de răspuns și de combatere a fenomenului de abuzuri contra minorilor. Aș putea să mă duc și puțin mai departe în timp și să menționez o foarte bună colaborare pe care am avut-o inclusiv cu Ambasada, dar la vremea aceea, nu mai știu cum să zic Ministerul Justiției cu Ministerul de Interne sau Ministerul de Interne cu Ministerul Justiției și cu Parchetele, evident, Parchetul General și celelalte parchete specializate, DIICOT în primul rând, și alte agenții ale statului, care, de regulă, nu se menționează, deși își aduc contribuția foarte viguroasă pe această zonă a aplicării legii. Trei ani de zile în urmă cred că era, se lucra foarte aplicat la o Strategie națională de combatere a traficului de persoane și a crimei organizate. A fost urmată de un plan de acțiune. Planul este în desfășurare și pot să vă spun că foarte multe din acțiuni ale Poliției Române s-au încadrat în acel plan, în cooperare cu Parchetele.
Deci, pe scurt, nu este vorba, astăzi, de un început, ci este vorba de o continuare foarte logică, pe care noi, împreună cu partenerul nostru strategic, cu Ambasada Statelor Unite, cu ceilalți colegi din Guvern, aici prezenți și, cum spuneam, cu societatea civilă, o facem în lansarea acestui Parteneriat pentru protecția copilului. El este și finanțat corespunzător, generos, cu peste 10 milioane de dolari. Se concentrează pe formarea a două unități la nivelul IGPR, de combatere a traficului de copii și a abuzului online, dar și pe o unitate de prevenție, în același timp, pe mai multe acțiuni de conștientizare a acestor riscuri în rândul societății, în primul rând al părinților și copiilor. Deci ne continuăm munca, pe scurt, fără să mai lungesc vorba.
Vreau să vă asigur de hotărârea Ministerului Afacerilor Interne de a-și concentra mai departe eforturile și acțiunile concrete în combaterea acestui fenomen foarte grav, așa cum a spus și doamna ambasador.
Mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest moment, care au muncit la crearea lui, la parcurgerea tuturor procedurilor, formalităților, negocierilor pentru ca, astăzi, colegii noștri să poată semna acest parteneriat și urez mult succes celor care vor urma să îl pună în aplicare. În același timp, vă asigur că voi fi foarte, foarte atent, la modul în care vom continua această muncă de protecția copiilor”.
***
Astăzi, 16 septembrie a.c., la sediul Ambasadei Statelori Unite ale Americii la București, a fost semnat Parteneriatul Cadru privind Protecția Copilului, între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii. Evenimentul s-a desfășurat în prezența E.S ambasadorul Statelor Unite ale Americii, doamna Kathleen Kavalec, a ministrului Afacerilor Interne, doamnul Cătălin Predoiu și a altor oficialități din România și Statele Unite ale Americii. Prin încheierea acestui parteneriat, România va beneficia de asistență în valoare de aproximativ 10 milioane de dolari în scopul consolidării și eficientizării politicilor de prevenire și combatere a traficului de minori. Acest acord urmează să se deruleze pentru o perioadă de 5 ani și este structurat pe patru obiective: prevenire, protecție, urmărire penală și cooperare între autoritățile guvernamentale și societatea civilă.Semnarea acestui Parteneriat vizează consolidarea parteneriatului strategic al României cu SUA, deschizându-se totodată un nou front de luptă împotriva traficului de persoane și pentru siguranța copiilor în mediul online.
Prin acest Parteneriat (CPCP) s-a consolidat parteneriatul strategic al României cu SUA, deschizându-se un nou front de luptă împotriva traficului de persoane și pentru siguranța copiilor în mediul online.
Astfel, se asigură implementarea unor obiective asumate în Strategia Națională împotriva Traficului de Persoane 2024-2028 și se reafirmă faptul că protejarea copiilor și adolescenților în fața pericolelor traficului de persoane reprezintă o prioritate asumată de Ministerul Afacerilor Interne care, prin intermediul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.
Printre rezultatele așteptate ale Parteneriatului, se pot menționa crearea Centrului Național de Combatere a Abuzurilor și Exploatării Sexuale a Minorilor în Mediul Online, care va funcționa în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, a unui Centru de Excelență pentru Securitatea Digitală a Copiilor, în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, precum și creșterea nivelului de conștientizare a populației privind riscurile traficului de copii și ale exploatării sexuale a acestora pe internet.
În acest context, Ministerul Afacerilor Interne își reafirmă angajamentul de a continua eforturile, în cooperare cu celelalte instituții și autorități responsabile, precum și cu mediul privat în vederea combaterii traficului de persoane și îmbunătățirii protecției și asistenței oferită victimelor acestui flagel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News