Data publicării:

Kate Middleton, lăsată fără acest privilegiu de ziua sa. Motivul din spatele deciziei

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Kate Middleton nu mai beneficiază de această tradiție la aniversarea zilei sale de naștere.

Prințesa Kate Middleton a fost onorată ani de zile cu o tradiție specială de ziua sa de naștere - sunetul clopotelor la Westminster Abbey. Ea a fost în tot acest timp unul dintre cei patru membri seniori ai Familiei Regale care au primit acest privilegiu de ziua lor de naștere. Cu toate acestea, tradiția s-a oprit brusc în 2021, când Westminster Abbey s-a confruntat cu „provocări financiare” în urma pandemiei de Covid, scrie Mirror.

Astfel, Kate Middleton a ratat clopoțelul atunci când a împlinit 40 de ani în 2022, dar și la următoarele sale aniversări. Acum, doar Regele Charles și Regina Camilla au parte de această tradiție în continuare. Ei vor împlini 76 de ani în noiembrie și, respectiv, 77 de ani în iulie.

De obicei, clopotele mănăstirii pot fi auzite răsunând înainte de slujbe și la anumite sărbători bisericești.

Ce se anunța în 2021

„Clopotele au fost, de asemenea, trase în mod tradițional pentru a marca zilele de naștere ale membrilor înalți ai Familiei Regale. Datorită provocărilor financiare cu care le ne confruntăm din cauza pandemiei de Covid-19 și în consultare cu Palatul Buckingham, clopotele vor suna acum doar pentru zilele de naștere ale Reginei Elisabeta și ale Prințului de Wales”, s-a anunțat în 2021. Se întâmpla atunci când regina Elisabeta a II-a era încă în viață, deși acum se înțelege că Regina Camilla are acest privilegiu.

Din cauza pandemiei Covid, Westminster Abbey a suspendat toate clopotele în aprilie 2020, cu excepția morții Prințului Phillip, moment în care a sunat clopotul de 99 de ori pentru a marca fiecare an al vieții sale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel