
Campion mondial în anul 2018 cu naţionala Franţei s-a alăturat compatriotului său Karim Benzema la echipa saudită Al-Ittihad, a indicat miercuri pentru AFP o sursă din cadrul clubului. Conform aceleași surse, N'Golo Kante, în vârstă de 32 de ani, care era de 7 sezoane la Chelsea Londra, a semnat un contract 'pe trei ani' cu Al-Ittihad.
Mijlocaşul francez a jucat foarte puţin, doar nouă meciuri, în stagiunea 2022-2023, din cauza unor accidentări la ischiogambieri şi în zona inghinală. De asemenea, a putut participa la Cupa Mondială din Qatar.
'Clubul a cerut un examen medical complet', a indicat, sub acoperirea anonimatului, sursa, care nu a zis alte amănunte despre contractul lui Kante. Starul vine la Al-Ittihad într-un moment când monarhia din Golf cumpără jucători pentru campionatul Arabiei Saudite.
Conform presei, salariul lui Kante ar putea ajunge la 100 de milioane de euro pe an. Cu Chelsea, Kante a câştigat Premier League în 2017 şi Liga Campionilor în 2021.
Karim Benzema, fostul căpitan al lui Real Madrid, a fost prezentat oficial marţi seara de Al-Ittihad, cu care a semnat un contract pe trei ani, până în 2026. Primul superstar care a semnat cu o formație saudită este lusitanul Cristiano Ronaldo, care s-a alăturat clubului Al-Nassr în luna ianuarie 2023 pentru mai mult de 400 de milioane de euro.
Alţi fotbaliști importanţi ar putea veni, deoarece regatul, criticat pentru încălcarea drepturilor omului, este hotărât să folosească fotbalul pentru a-şi îmbunătăţi imaginea internaţională şi are petrodolari din belşug pentru a-şi îndeplini ambiţiile.
Vezi și - Karim Benzema - prezentat oficial la Al-Ittihad: Avem un nou tigru! - Video
Karim Benzema, în vârstă de 35 de ani, este noul atacant al echipei Al-Ittihad. Clubul campion din Arabia Saudită a anunțat transferul pe rețelele oficiale de comunicare.
'Benzema este aici! Avem un nou tigru! Bine ai venit la Ittihad', a scris pe Twitter Al-Ittihad. 'Abia aștept să ne vedem în Jeddah', a spus Karim Benzema.
Starul francez Karim Benzema a semnat un contract pe o perioadă de trei ani cu Al-Ittihad, care l-a convins să o părăsească pe Real Madrid pentru Arabia Saudită. Vezi știrea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Hellvig, către Halep: Am demisionat, am renunțat la tot și am decis să lupt până în pânzele albe pentru a dovedi că sunt nevinovat
- Vecinii lui Călin Donca, detalii stânjenitoare despre „milionarul de carton“ / „Trăiește în casă și cu amanta și cu soția“
- De ce a divorțat Christian Sabbagh de fostele soții: "Inevitabil apar discuții, certuri. Oricât ai încerca să te ferești..."
- Smiley, primele declarații după ce a rămas fără permis: "Am fost testat antidrog"
- Se complică lucrurile la Chefi la cuțite. Irina Fodor, anunț în timpul filmărilor
- Se introduce o nouă materie în toate școlile din România. Ce vor studia elevii în plus
- Domeniile care scapă de plata CASS, după ce s-a aflat că vor scădea salariile. Anunţul lui Ciolacu
- Horoscop 28 septembrie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care trebuie să fie atentă la bani. Mare grijă cui împrumuți sau de la cine iei!
- Horoscop 27 septembrie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care va face o schimbare la serviciu. Te-ai săturat să muncești mult pe bani puțini!
- „O noapte la Veneția”, prăjitura care îndulcește nopțile și simțurile. Rețeta e simplă