
Dennis Christinsen a fost condamnat în februarie la şase ani de închisoare de un tribunal din Oriol, orăşel situat la circa 400 de kilometri la sud de Moscova, pentru 'organizarea de activităţi ale unei organizaţii extremiste'.
Joi, 'un complet de judecători i-a respins apelul şi a confirmat condamnarea lui', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al organizaţiei. Un reprezentant al Danemarcei a fost prezent la audiere, a precizat acesta. 'Ceea ce vedem în Rusia este o reeditare tragică a perioadelor sale cele mai sumbre din istorie', a comentat într-un comunicat Paul Gillies, purtătorul de cuvânt internaţional al Martorilor lui Iehova, făcând referire la persecuţia acestei mişcări religioase în epoca sovietică.
El şi-a exprimat temerea că 'decizia de astăzi ar putea alimenta şi mai mult majorarea exponenţială' a arestărilor de Martori ai lui Iehova în Rusia, 'pentru că forţele de ordine se vor simţi probabil autorizate să facă mai multe descinderi în locuinţele Martorilor lui Iehova şi să-i trateze drept infractori'. Potrivit evidenţelor organizaţiei, 197 de membri ai Martorilor lui Iehova sunt în prezent urmăriţi în justiţie în Rusia sub diverse pretexte.
Dintre aceştia, 28 se află în detenţie provizorie şi 24 sunt în arest supravegheat la domiciliu. Organizaţia rusă pentru apărarea drepturilor omului Memorial consideră la rândul său drept 'prizonieri politici' 'cel puţin 55 de membri' ai Martorilor lui Iehova. Ea denunţă de asemenea acte de tortură comise împotriva unui Martor al lui Iehova în februarie, în Surgut (Siberia). Organizaţia religioasă Martorii lui Iehova, care susţine că are 172.000 de membri în Rusia, a fost interzisă în aprilie 2017 de Curtea Supremă din această ţară iar Ministerul Justiţiei o consideră 'extremistă'. Mişcare fondată în anii 1870 în SUA de Charles Russel, Martorii lui Iehova se revendică de la creştinism şi se consideră singurii care urmează creştinismul de origine. Ei sunt acuzaţi în mod regulat de derive sectariste pentru preceptele lor rigoriste.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Ambulanța a venit pentru Mircea Badea în direct, la Antena 3 CNN! Cât avea tensiunea
- Domeniile care scapă de plata CASS, după ce s-a aflat că vor scădea salariile. Anunţul lui Ciolacu
- Schengen. Gerhard Karner, nou mesaj privind șansele României de aderare
- "Ne-am dus de mânuță la ea". Cine este femeia cu care Oana Zăvoranu ar fi fost înșelată: "A făcut tot posibilul să-l stoarcă de bani"
- Horoscop 28 septembrie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care trebuie să fie atentă la bani. Mare grijă cui împrumuți sau de la cine iei!
- Lovitură pentru OMV. Rareş Bogdan: Foarte bine că Marcel Ciolacu nu a acceptat! Ursula von der Leyen fusese informată de „Klaus”, cum îi spune ea
- Românul Adrian Stoica a câştigat America's Got Talent
- Tancurile americane Abrams, folosite de armata ucraineană "când va fi momentul"
- Nehammer, ţinta criticilor în Austria. I-a trimis pe copii să mânânce fast-food şi îi critică pe austrieci că nu muncesc mai mult
- De ce nu este bine să faci duș în fiecare zi. Motivele dezvăluite de un studiu de la Harvard