Jurnaliști, bloggeri și actori se alătură Atelierului de Poveste
Copiii din Sectorul 6 se pregătesc miercurea aceasta de întâlniri de seamă. Ei vor face cunoștință cu Gloria și unicornul magic, cu Străfurnica și prietenii săi, dar și cu Șoarele de oraș și Soarele de la sat. Pe toate aceste personaje le vor cunoaște în cadrul Atelierului de Povești, un proiect organizat de Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului Sector 6. În această săptămână, poveștile vor fi spuse de actori, jurnaliști și bloggeri.
"Mă bucur foarte mult când proiectele implementate în comunitatea noastră primesc sprijinul oamenilor care ne pot ajuta ca vocea noastră să fie mai puternică. Doar așa putem convinge copiii să se bucure de lumea cărților, atât de necesară în dezvoltarea lor. O poveste minunată pe care o vor putea împărtăși la finalul vacanței de vară", a declarat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.
La magazinul caritabil SocialXChange din Aleea Lunca Cernei nr. 6A se vor afla jurnalista Monica Popescu și bloggerul Ana Nicolescu, care le vor povesti celor mici aventura Gloriei în momentul în care în familia ei se naște un frățior. Cum se termină călătoria fetiței de șase ani, care pleacă de acasă în căutare de noi părinți, vor afla toți cei înscriși la atelier.
Atelierul de Povești se desfășoară în fiecare miercuri, între orele 10:00 – 12:00
În același timp, la magazinul caritabil SocialXChange din Calea Crângași nr. 3 cei mici îl vor asculta pe actorul Dan Baltag, membru al echipei Dicție.ro. Programul pregătit de el este inedit: o lecție de interpretare și lectură de poveste din manualul Străfurnica și Prietenii săi, precum și o lecție de actorie prin interpretarea unei fabule de La Fontaine: Șoarecele de oraș și șoarecele de la sat.
Atelierul de Povești se desfășoară în fiecare miercuri, între orele 10:00 – 12:00, și este deschis oricărui prichindel curios și dornic să cunoască noi povești. Pentru înscrierea în program puteți suna la numerele de telefon 0371.525.427 sau 0725.600.885 (Magazin SocialXChange Crângaşi), 0371525992 sau 0738.191.804 (Magazin SocialXChange Drumul Taberei), sau puteți scrie la adresa de email [email protected].
În paralel cu "Atelierul de poveşti", Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 organizează în fiecare zi de miercuri şi un târg de carte în aer liber, în faţa celor două sedii amintinte mai sus. O măsuţă sau un raft pline cu volume din literatura pentru toate vârstele şi gusturile îi vor aştepta pe cititorii care pot intra în posesia operei dorite prin intermediul unei donaţii constând în produse de strictă necesitate.
Conform principiului de funcţionare a magazinului, donaţiile vor ajunge la persoane sau familii care se confruntă cu probleme finanaciare, dar numai în schimbul prestării unor activităţi de muncă în folosul comunităţii. Pentru mai multe informaţii, puteţi vizita pagina web a magazinului www.socialxchange.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News