
Judecătorul Mădălina Afrăsinei a declarat, în emisiunea ”Culisele Justiției”, de la DCNews, cu Laura Duță, că meseria de judecător înseamnă ”întotdeauna ceilalți”. ”Trebuie să renunți la foarte multe lucruri, de la viață privată, de familie. Băiatul meu spune că s-a crescut singur, că nu am fost alături de el atunci când a simțit nevoia să-i fiu alături” mărturisește judecătoarea de la Tribunalul București.
”Judecătorii când își iau concediu, își iau ca să redacteze. Volumul de activitate este criminal. Cel puțin Bucureștiul excede celelalte instanțe din țară. Este foarte multă competență exclusivă pe instanțele din București” mai spune Mădălina Afrăsinei. Conform acesteia, dată fiind competența din Capitală, foarte multe persoane din țară vin aici pentru judecarea dosarelor.
”Facem justiție la hectar. Dacă nu am avea încărcătură pe ședințele de judecată de zeci de dosare - sunt colegi din instanțele din București care știu că intră și cu 180 de dosare - ar însemna ca termenul de judecată să fie acordat peste patru - cinci ani, ceea ce cred că se va și întâmpla dată fiind politica marilor lideri, cu ghilimele de rigoare, care a condus la epurarea acestei profesii” spune judecătoarea.
Mădălina Afrăsinei a vorbit despre pensionarea din justiție, în continuare. Vezi mai mult în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- În vreme ce Austria ne ține la distanță de Schengen, Franța și Germania ne vor membri UE de clasa a doua. Raportul aflat la Bruxelles
- Doi ani posibili pentru marele cutremur care ar lovi România, conform lui Mărmureanu
- Narcisa Suciu, mărturisiri despre relația cu tatăl fiicei sale, care era însurat cu altă femeie, când a rămas însărcinată: "Nu am avut remușcări". Ies împreună în oraș toți trei
- Mircea Badea, despre Pescobar: Arată, vorbește și emană ceea ce ar trebuie să emane un om de afaceri adevărat în România
- Av. Adrian Cuculis, după cazul Donca: Cunosc cel puțin zece vedete autohtone serioase care au fost păcălite cu criptomonede
- Patronul firmei de transport care a ucis cinci oameni pe A1, de neatins
- Ce spunea Orianda Donca, soția lui Călin Donca: Am muncit foarte mult, într-o perioadă în care majoritatea se distrează
- BANCUL ZILEI: Bulă, compunere despre dragostea de țară
- Guvernul pune prag de 2.000 de lei pentru plățile cash. Mircea Badea a răbufnit: Operațiuni absolut mizerabile
- Hartă cutremure București / România. Prof. univ. dr. ing. Văcăreanu: Când doamna respectivă a văzut blocul colorat cu roșu a început să plângă