Data actualizării:
Data publicării:

Joia Albă din Săptămâna Luminată. Ce nu ai voie să faci astăzi

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Joia Albă din Săptămâna Luminată. Ce nu ai voie să faci astăzi. Joia Albă este a cincea zi din Săptămâna Luminată. Popular, mai este denumită și Joia Rea. Ce nu trebuie să faci astăzi.

Românii, în funcție de zona în care locuiesc, respectă cu sfințenie anumite tradiții și obiceiuri. În Bihor, Săptămâna Luminată este consacrată morţilor. Aceasta este denumită şi Săptămâna Blajinilor sau Paştile Morţilor. În popor se spune că cei care mor în ziua de Paşti şi în prima săptămână de după Paşti - numită Săptămâna Luminată - merg direct în rai, indiferent de păcatele pe care le-au comis, pentru că lumina şi uşile raiului sunt deschise, iar cele ale iadului sunt închise.

În această perioadă, slujbele Bisericii sunt deosebite de cele din restul anului. Toate cântările şi citirile din această perioadă a Săptămânii Luminate fac referire directă la Învierea din morţi a Mântuitorului.

Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel sfinţită se varsă apoi în fântâna din curte.

Nimeni nu are voie să muncească astăzi. Cei care vor încălca această tradiție vor aduce seceta și dăunători în livezi, dar și ghinion asupra casei lor. Tot astăzi, este interzis spălatul sau albitul rufelor. Munca de la câmp este și ea interzisă, iar cei care vor munci astăzi vor face ca iarba să crească în locurile unde nu trebuie.

În Joia Albă, călătoriile sunt interzise. Cei care pleacă la drum s-ar putea rătăci, iar cei care aleg să muncească ar putea deveni săraci, aducând în viața lor grindină, trăsnete, vijelie și tunete. Totodată, astăzi este și interzis și cusutul. Persoanele care vor coase în această zi vor fi blestemate, potrivit tradiției.

Ritual în Joia Albă

 În Joia Albă se ține și un ritual al morților. Mai exact, o persoană trebuie să care 44 de găleți cu apă. Două lumânări se aprind la cele patru capete. Apa din găleți va deveni astfel sfințită și se varsă apoi în fântâna din curte pentru a aduce noroc.

Rromii sărbătoresc "Paștile țigănești", o tradiție veche de șapte decenii, care reprezintă un prilej de revedere cu rudele din țară și din străinătate, care vin să asiste la acest eveniment.

Tot astăzi se "fură" fetele frumoase de către viitorii lor soți, iar conflictele familiale se încearcă a fi rezolvat tot în această zi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel