Data publicării:

Johnson & Johnson vrea să extindă termenul de valabilitate al vaccinului

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Compania Johnson & Johnson vrea să extindă termenul de valabilitate al vaccinului anti-COVID-19.

Alegeri prezidentiale 2024

Compania Johnson & Johnson vrea să extindă termenul de valabilitate al vaccinului. Acum, serul poate fi păstrat până la trei luni la temperatura frigiderului sau mai mult dacă este îngheţat.

CEO-ul companiei, Alex Gorsky, spune că în acest moment există suficiente vaccinuri şi atenţia trebuie mutată pe modul în care sunt ele distribuite, dar şi pe creşterea intervalului de valabilitate pentru a nu ajunge în situaţia în care vor trebui aruncate doze de vaccin.

La rândul său, medicul american Anthony Fauci a spus că FDA analizează deja această posibilitate şi încearcă să stabilească dacă aceste termene pot fi prelungite sau nu şi cum ar putea fi ele administrate corect, dacă termenul va fi prelungit.

CDC mai arată că majoritatea statelor americane care au primit vaccin de la această companie au folosit mai puţin de jumătate, iar din cauza încetinirii campaniei de vaccinare, aceste doze s-ar putea pierde, notează Mediafax.

Vaccinul Johnson & Johnson este pe cale să devină preferatul românilor. Cel puţin, asta reiese din statistici. Din ce în ce mai mulţi oameni se vaccinează cu acest ser. 

Probabil pentru acest vaccin nu vor exista probleme de stocare. Valeriu Gheorghiţă a spus că, dacă se va strânge prea mult vaccin Pfizer, vom face un stoc, pentru că nu se ştie dacă va fi nevoie de a treia doză.


Peste 41.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

41.554 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. În total, 4.514.587 de români au fost vaccinați de la începutul campaniei, 409.622 cu o doză și 4.104.965 cu schema completă.

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 anunță că, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor, joi, la ora 17.00, situația vaccinărilor în România este următoarea: număr de doze administrate în ultimele 24 de ore împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech 28.383, Moderna 2.648, AstraZeneca 1.413, iar Johnson&Johnson 9.110.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel