Johnny Bădulescu a reușit să întoarcă toate scaunele de la Vocea României. Theo Rose, în lacrimi, după ce și-a dat seama cine este / video
Johnny Bădulescu, în vârstă de 25 de ani, a reușit să întoarcă toate scaunele cu prestația uimitoare pe care a avut-o la Vocea României. Tânărul din București a interpretat piesa „I’ll Never Love Again”.
Johnny Bădulescu a cântat pe aceeași scenă cu Al Bano. La vârsta de 14 ani a avut ocazia să aibă un duet cu acesta, fiind una dintre experiențele din cariera muzicală de care studentul din București este cel mai mândru.
Tânărul a cântat impecabil piesa „I’ll Never Love Again” și a reușit să-i convingă pe antrenori să apese butonul din primele secunde. A urmat o luptă aprigă și o decizie grea pentru Johnny.
„El este Johnny Bădulescu și are 25 de ani. Așa sunau prezentările lui în festivaluri, pe vremea când participam împreună. El și Alexandra, care ne este ajutor în acest sezon de Vocea României, aveau cele mai bune voci din concursuri, cei mai premiați copii. Eu nu eram ca ei, nici pe departe. Am stat în picioare în semn de respect și în semn de mulțumire că ești aici. Mi s-au înmuiat genunchii”, a spus Theo Rose.
„Și mie, stai liniștită”, a precizat concurentul.
„Cred că există un moment pentru fiecare și mi-ar plăcea mult ca momentul tău să înceapă de la Vocea României și să te știe o țară întreagă pentru cât de bun ești”, a adăugat Theo Rose.
„Mă bucur mult că ai venit la Vocea României. Cânți fantastic, ai o voce superbă. Mi-aș dori foarte tare să te am în echipa mea. Ești genul de voce masculină cu care mi-ar plăcea să lucrez”, a spus Smiley.
„Ne bucurăm mult că ești aici și că avem șansa să auzim voci ca tine. Mi-ar plăcea mult să lucrez cu vocea ta. Eu am apăsat prima. Ți-am dat credit din prima. Am auzit o voce care m-a inspirat, de aceea am apăsat”, a adăugat Irina Rimes.
„Eu vin dintr-o generație care n-a fost la concursuri pentru că nu am avut, dar îmi era și frică. Eu nu aș veni la un concurs ca Vocea României. Îmi e frică. De asta, multe lucruri le-am făcut singur și am avut norocul să întâlnesc niște oameni care să mă ajute să construiesc o carieră, atât în teatru, cât și în muzică”, a precizat Tudor Chirilă
În final, Johnny Bădulescu a ales să meargă mai departe cu Horia Brenciu și Theo Rose.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News