Data publicării:

Jaqueline Cristian a fost învinsă la Doha de către franțuzoaica Oceane Dodin

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Sport
WhatsApp
Foto: Transylvania Open Facebook
Foto: Transylvania Open Facebook

Jaqueline Cristian a fost învinsă de Oceane Dodin în ultima rundă a calificărilor pentru turneul de la Doha din Qatar.

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de franţuzoaica Oceane Dodin, cu 6-2, 7-6 (4), sâmbătă, în ultima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000 de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 2.632.448 de dolari, transmite Agerpres. Cristian (23 ani, 67 WTA) s-a înclinat după o oră şi 31 de minute, în care a reuşit 7 aşi, dar a şi comis 4 duble greşeli.

Dodin (25 ani, 95 WTA) a început bine jocul şi a condus cu 2-0, după care şi-a mărit avantajul, câştigând cu 6-2. În actul secund, românca s-a desprins la 4-2, dar a fost egalată, ratând două mingi de set la 6-5, pentru ca apoi să se cedeze în tiebreak, cu 4-7, deşi a avut 4-3.

Jaqueline Cristian s-a ales cu un cec de 6.350 de dolari şi 20 de puncte WTA

Dodin s-a impus şi în primele două dueluri de până acum cu Cristian, cu 6-3, 3-6, 6-4, în 2020 la Macon, în sferturi, şi cu 6-7 (6), 6-3, 6-4, în 2021, în sferturi la Palermo.

Pe tabloul principal de simplu se află trei românce, Simona Halep, care va juca în prima rundă contra franţuzoaicei Caroline Garcia, Sorana Cîrstea, care va primi replica egiptenei Mayar Sherif, şi Irina Begu, care o va întâlnit pe cehoaica Petra Kvitova (pe care a învins-o pe 10 februarie la Sankt Petersburg). Simona Halep a câştigat titlul la Doha în 2014 şi a jucat finala în 2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel