Data publicării:

Ivermectină FĂRĂ rețetă. Trei farmacii, AMENDATE de DSV

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Sanatate
WhatsApp
foto: Pixabay
foto: Pixabay

Trei farmacii veterinare au fost amendate de DSV pentru că au vândut Ivermectină fără reţete de la medici veterinari.

"Trei farmacii veterinare din Brăila au fost amendate de Direcţia Sanitar-Veterinară (DSV) Brăila pentru nerespectarea regimului de comercializare, după ce au vândut Ivermectină fără reţete de la medici veterinari, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al DSV, Dragoş Frigioiu.

DSV Brăila a demarat un control la farmaciile veterinare pentru a verifica condiţiile în care se comercializează medicamentul de uz veterinar Ivermectină, în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii cu privire la faptul că acest produs ar putea fi folosit în tratamentul împotriva infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.

"În prezent, se desfăşoară controale care vizează modul în care a fost comercializat antiparazitarul pe bază de Ivermectină în perioada 25-31 ianuarie. În urma controalelor efectuate, la trei farmacii veterinare verificate s-a constatat abatere de la normele sanitar-veterinare, având în vedere că antiparazitarele şi antibioticele nu pot fi eliberate din farmacii decât pe bază de reţetă eliberată de către un medic veterinar. Drept urmare, pentru nerespectarea regimului de comercializare, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în cuantum de 2.100 lei, respectiv 700 de lei pe fiecare punct farmaceutic", a declarat Dragoş Frigioiu, citează Agerpres.

Controalele care vizează comercializarea de către farmaciile veterinare a antiparazitarului pe bază de Ivermectină se vor încheia luni, 15 februarie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel