Momentul culminant a fost când a rugat-o pe Delia să îl calce cu piciorul pe cap, în timp ce el stă cu capul pe niște cioburi. "Am uitat ce picior, unde să îl pun, cum! Nu mai țineam minte, eram panicată! Nu am văzut niciodată un număr la iUmor în care cineva să fie efectiv la sacrificiu. Mi se pare că ți-ai asumat un risc enorm, ai avut încredere mult prea mare în mine!", a fost reacția juratei la finalul reprezentației.
Numărul lui Moises l-a încântat și pe Cheloo care a precizat că "cioburile au fost salvarea ta în acest concurs!". Juratul iUmor nu a rezistat fără să facă o glumă la adresa clipelor în care Delia era cu picioarele pe Moises: "Uite cum noi, bărbații la nivel planetar, ne lăsăm călcați în picioare de femei!".
Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up" pentru „DA" şi „Thumbs Down" pentru „NU", iar cei care obţin minimum două voturi favorabile, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor", creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia "iUmor", va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD