Data publicării:
Iuliana Tudor, din nou la facultate: Mi s-a făcut dor de şcoală
Iuliana Tudor a revenit din 13 octombrie, la Postul Național de Televiziune, cu un nou sezon al emisiunii –concurs- "Vedeta Populară". Iuliana a profitat de o pauză de la filmări și a acceptat propunerea lui Grigore Leșe (membru în juriul Vedeta Populară) de a participa la o oră de curs la Facultatea De Litere.
"Am revenit la Universitate pentru o zi. La invitația domnului profesor Grigore Leșe, am asistat la cursul de Etnologie pe care îl susține în cadrul Facultății de Litere, Universitatea București. Felicitări pentru experiența extraordinară oferită studenților!...mi s-a făcut dor de școală!", spune prezentatoarea emisiunii "Vedeta Populară".
După numai trei sezoane, "Vedeta populară" a ajuns una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite emisiuni din România. Garanţie pentru folclorul de calitate şi continuator al tradiţiilor, emisiunea de divertisment a TVR 1 a devenit scenă şi rampă de lansare pentru românii talentaţi. Iuliana Tudor vă așteaptă în fiecare duminică, de la ora 21.00, pe TVR1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News