Iulian Juncănaru, renumit dentist și fost concurent Chefi la Cuțite, găsit mort în casă
Cunoscutul stomatolog Iulian Juncănaru a încetat din viață. Acesta a participat și la show-ul culinar Chefi la Cuțite.
Iulian Juncănaru avea doar 39 de ani și a fost găsit mort în casă. Potrivit unor surse citate de A3, Iulian ar fi avut probleme cu inima.
"Am încercat să amânăm pe cât posibil publicarea acestui mesaj pentru că echipa noastră a fost puternic zguduită de vestea tristă. Date fiind circumstanțele, a trebuit să ne luăm rămas bun prematur de la unul dintre colegii noștri, doctorul Iulian Juncănaru. Perioada petrecută de acesta la clinica noastră a fost una marcată de zâmbete și energii pozitive, care ne-a ajutat să consolidăm și mai mult sentimentul de echipă, de familie. Amintirea pe care o purtăm cu noi mai departe este cea a unui om muncitor, sufletist, talentat și zâmbitor. Mulțumim pentru toate clipele frumoase! Odihnește-te în pace!" se arată în mesajul clinicii la care acesta lucra.
Iulian a participat la Chefi la Cuțite, în sezonul opt al showului. Acesta a povestit de decesul tatălui său în timpul emisiunii:
„Tatăl meu a fost salvator într-o mină din nordul Moldovei. Din păcate el a decedat, el intra în mine în momentul în care se surpau pereții și el intervenea.
Eu singur am plecat de acasă să mă înscriu la facultate, vindeam cosmetice în liceu. Părinții mi-au zis că sunt pensionari și că nu mă pot ține în școală, în facultate. Așa că vara mergeam să muncesc la frații mei, în străinătate, să strâng bani pentru facultate”, a spus acesta la emisiune.
Iulian Juncănaru a murit. Mesajele celor care l-au cunoscut
"Rămas bun, Juncanaru Iulian! Pentru noi, rămâi acel om pe care mulți cu siguranță îl doresc alături. Îți mulțumim pentru toate clipele oferite, prietenia și zâmbetul tău. Drum lin, alături de îngeri! a transmis o prietenă a acestuia.
"Dragul meu Juncanaru Iulian vreau sa iti multumesc ca mi ai luminat viata cu energia ta si cu generozitatea ta specifica. Iti doresc drum bun catre casa. Sufletul imi plange. Heaven couldn’t wait for you, so go on go home!" a transmis altă persoană.
"Dumnezeu sa te odihneasca in pace,foarte bun doctor si prieten.Mi ai promis ca vara asta care vine veneai sa ma visitezi,nu te ai tinut de cuvant.Cerul este bucuros sa te primessca dar un noi ai lasat o mare tristete.Drum lin am ramas fara cuvinte,nu pot sa ti spun mai mult," a scris un alt cunoscut pe pagina sa de socializare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News