Actriţa de origine spaniolă, Itziar Ituno, interpreta lui Raquel Murillo (Inspector/Lisbon), unul dintre personajele cu cea mai spectaculoasă evoluţie din serialul fenomen La Casa de Papel, vine pentru prima data în România la Comic Con Summer Limited Edition. Ea va fi prezentă la eveniment pe 28 şi 29 august. Astfel, fanii o pot întâlni pe Itziar chiar înainte de premiera celui de-al cincilea sezon din Casa de Papel care va avea loc pe 3 septembrie.
Seria creată de Alex Pina a devenit rapid una dintre cele mai populare producţii din lume după achiziţia de către Netflix în 2017. La Casa de Papel şi-a adjudecat numeroase premii, inclusiv trofeul pentru Best Drama la gala International Emmy Awards şi a devenit cel mai vizionat serial de pe platforma de streaming.
Itziar Ituno va fi prezentă la eveniment pe 28-29 August, sâmbătă (dupa-masă) la a doua sesiune şi duminică dimineaţă la prima sesiune. Itziar se alătură lui Eugene Simon (Lancel Lannister din Game of Thrones), Anna Shaffer (Triss Merigold în The Witcher şi Romilda Vane în Harry Potter) Michael Malarkey (Lorenzo St.John din The Vampire Diaries) şi lui Ed Westwick (Chuck Bass din fenomenul Gossip Girl).
De asemenea, celebrul creator de jocuri, John Romero, responsabil pentru titluri ca Wolfenstein 3D, Dangerous Dave, Hexen, Doom, Doom II sau Quake, completează lista invitaţilor din acest an, scrie Mediafax.
Casa de Papel, un nou sezon
Ultimul sezon al celebrului serial „Fabrica de bani” („La casa de papel”) va fi disponibil pe Netflix în două părţi.
Potrivit anunţului din luna mai, fiecare dintre cele două părţi va avea câte cinci episoade:
- volumul 1 va fi lansat pe 3 septembrie
- volumul 2 va fi lansat pe 3 decembrie 2021.
„Când am început să scriem partea a cincea a serialului, în mijlocul pandemiei, am simţit că trebuie să schimbăm ceea ce era aşteptat de la sezonul de zece episoade şi am folosit toate instrumentele pe care le-am avut pentru a crea senzaţia unui final de serie în primul volum în sine. Am decis să lucrăm într-un gen extrem de agresiv, punând banda în pericol.
În volumul 2, ne concentrăm mai mult pe situaţia emoţională a personajelor. Este o călătorie prin harta lor sentimentală care ne leagă direct de plecarea lor”, a explicat într-un comunicat Álex Pina, creatorul serialului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol