
Oportunitățile pe care ASE le oferă studenților aspiranți încep de la programele de licență atât în română, dar mai ales în limbi de circulație internațională, cât și poziții în centrele de cercetare pentru doctoranzi.
”Deja ne gândim la începerea anului universitar la programe de licență numai pentru profesorii din străinătate, să le susținem online (cursurile - n.r.), pentru a reduce costurile. Desigur, dacă profesorii din străinătate doresc să revină, nu e nicio problemă, dar dacă doresc să predea de acolo, oferim această posibilitate. La programe de masterat ne gândim și la formule de cursuri online.
În ceea ce prevede oferta pentru generațiile viitoare, chiar ieri am avut, cum spuneam, Consiliu de Administrație și ne propunem să îmbunătățim planurile de învățământ împreună cu consiliile consultative. Am crescut numărul de ore din perioada de practică, am văzut că există o nevoie, de la 84 la 120, inclusiv, la toate programele, chiar și la Facultatea de Drept, nou înființată. Am înființat programe noi de masterat. Am introdus la toate programele de licență disciplina de dezvoltare durabilă, care este, după cum știm cu toții, la modă. Dorim să atragem cercetătorii, cei care vin în primul an de doctorat, să îi atragem în centrele de cercetare. Ne-am propus ca cei care vin la buget și au bursă, să îi angajăm în centrele noastre de cercetare.
Programele dedicate studenților străini, accesate de români
Legat de problema programelor universitare în limbi de circulație internațională, este și aici o problemă. Avem 30,5% din programele de licență într-o limbă străină, avem trei linii de predare, engleză, germană și franceză și 23% la programele de masterat. Nu vin preponderent la aceste programe studenții străini. Preponderent sunt români. Nu pentru asta le-am creat, să fiu sincer. Aceste programe le-am creat ca să atragem cât mai mulți studenți străini.
Ce putem face? Căutăm să revenim pe piețele vechi, Africa, Asia, Egipt, Liban, am fost în vizite. Căutăm să îi readucem în România. Trendul este crescător. Nu este cum ne dorim, dar este crescător. Ne aflăm pe locul cinci din punct de vedere al fondurilor alocate pe programele Erasmus dintre universitățile din România”, a spus rector prof. Nicolae Istudor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Ambulanța a venit pentru Mircea Badea în direct, la Antena 3 CNN! Cât avea tensiunea
- Am putea avea din nou o iarnă adevărată? Meteorologul Oana Păduraru, ultimele informaţii de la ANM despre evoluţia vremii
- Când vin ninsorile, inclusiv în București / Oana Păduraru (ANM) a spus până când ne mai putem bucura de toamnă / video
- Carmen Harra, reacție după ce Oana Zăvoranu a confirmat divorțul de Alex Ashraf: "Acum șapte ani, i-am spus... Nu vreau să se supere, pentru că adevărul doare"
- Alocaţii copii 2024. Când vor fi majorate și câți bani vor primi în plus minorii
- Am buletinul de identitate expirat sau pierdut și nu pot veni în țară să obțin altul. Ce fac?
- Sclipiciul, oficial interzis! De când nu va mai putea fi folosit nici pe unghii și nici în machiaj
- Lucrez în străinătate, dar vreau să îmi cumpăr o locuință acasă: Pot lua un credit ipotecar în România în baza veniturilor din afară?
- Mașina prefectului de Olt, Mario de Mezzo, a ars ca o torță în trafic
- Horoscop 29 septembrie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care va lua mai puțini bani la salariu. Negocierile tale eșuează!