Data publicării:

Israel ar fi încercat să trimită arme Iranului prin Grecia

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
f-4 phantom
f-4 phantom

Contrabandiștii israelieni de arme au încercat să trimită părți de avioane F-4 Phantom în Iran, via Grecia, încălcând astfel embargoul la care este supus comerțul cu arme, potrivit unor probe secrete deținute de agenția guvernamentală a SUA, Homeland Security Investigations (HSI), în colaborare cu serviciul Greciei care cercetează infracțiunile financiare (SDOE), scrie Ekathimerini.

Proba văzută de sursa citată arată că operațiunea s-a desfășurat în două etape: prima în decembrie 2012, iar  a doua în aprilie 2013. În ambele cazuri, oficialii au urmărit pe teritoriul Greciei containere pline cu părți de F-4. Încărcătura a fost trimisă printr-un curier din orașul israelian Binyamina-Giv'at cu destinația Iran, țară care are o flotă numeroasă de aeronave F-4.

Drept intermediar ar fi fost folosită o companie greacă înregistrată cu numele Tassos Karras SA, cu sediul în Votakinos, în apropiere de centrul Atenei. SDOE a descoperit că această companie era una "fantomă".

O instanță din Atena a hotărât în luna noiembrie a anului trecut ca încărcătura să nu fie confiscată, ci remisă autorităților americane.

SUA au impus sancțiuni împotriva Iranului în 1979, după revoluția prin care a fost detronată dinastia Pahlavi. Sancțiunile au fost extinse în 1995 pentru a include și firmele care fac afaceri cu guvernul Iranian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel