ISIS, o nouă decapitare. Statul Islamic continuă actele de cruzime
Statul Islamic a decapitat un tânăr druz de doar 19 ani. Acesta era ostaticul jihadistilor după un atac violent ce a avut loc pe 25 iulie, fiind răpit împreună cu alte 30 de persoane.
Gruparea Stat Islamic a executat un tânăr care făcea parte dintre zecile de ostatici druzi răpiţi în luna iulie în provincia Soueida, din sudul Siriei, au anunţat duminică Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO, o organizaţie neguvernamentală cu sediul al Londra) şi site-ul local de ştiri Soueida24, relatează AFP.
Tânărul, în vârstă de 19 de ani, a fost decapitat joi de către jihadişti, după ce fusese răpit alături de alte 30 de persoane, majoritatea femei şi copii, într-un sat din Soueida în timpul unui atac violent pe 25 iulie, a declarat jurnalistul Nour Radwan, care conduce site-ul Soueida24.
Potrivit OSDO, acesta este primul ostatic executat după răpirile din 25 iulie din provincia siriană Soueida.
Minoritatea druză este formată din circa 130.000 de persoane care trăiesc în nordul Israelului şi sudul Siriei. Druzii vorbesc araba şi practică o variantă heterodoxă a islamului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News