Isărescu: BNR are mandatul de a pregăti intrarea României în zona euro
Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a declarat miercuri, după ce Parlamentul a numit, în şedinţă comună, membrii noului Consiliu de Administraţie al BNR, că acesta are inclusiv mandatul de a pregăti intrarea României în zona euro. 'Este un consiliu în care se îmbină continuitatea cu noutatea, se îmbină tinereţea cu experienţa şi cred că - uitându-mă la formatul consiliului - acest nou consiliu va depune toate eforturile, va depune întreaga capacitate profesională pentru îndeplinirea mandatului care este încredinţat. Mandatul nostru este stabilit de legile bancare, de legea Băncii Naţionale, dar aş adăuga, aşa cum am spus şi ieri în cadrul comisiilor de specialitate, că avem şi un mandat nou, hotărât prin programul de aderare la zona euro, la care BNR, împreună cu Guvernul, cu reprezentanţii partidelor politice şi cu Academia Română, cu sprijinul Preşedinţiei, a lucrat. Acest mandat nou este pregătirea intrării României în zona euro. Avem un mandat aş spune ambiţios, cu multe provocări, dar ne vom depune întreaga capacitate pentru a-l duce la bună îndeplinire', a arătat el, într-o declaraţie acordată presei, la Palatul Parlamentului. În ceea ce priveşte fostul CA, Mugur Isărescu a precizat că acesta a fost 'un consiliu de profesionişti, un consiliu de patrioţi şi un consiliu de oameni pragmatici, care au răspuns în mod concret la diversele provocări' în faţa cărora s-a aflat.
Întrebat cum îşi explică susţinerea din partea PSD, în condiţiile criticilor aduse Guvernului, Isărescu a replicat că este datoria BNR să atragă atenţia asupra riscurilor unor decizii. 'Aceasta este treaba BNR, să arate care sunt riscurile unei decizii şi împreună cu Guvernul să găsim soluţiile cele bune', a spus el. Camera Deputaţilor şi Senatul au numit miercuri, în şedinţă comună, membrii Consiliului de Administraţie al BNR. Votul a fost secret, cu buletine. În favoarea lui Mugur Isărescu au votat 300 de parlamentari, iar împotrivă 15. De asemenea, numărul de voturi înregistrate împotriva celorlalţi membri ai Consiliului de Administraţie al BNR a fost de maximum 14. Luni, preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, şi preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, au anunţat, după şedinţa coaliţiei de guvernare, că îl susţin pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat de guvernator al BNR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News