Data actualizării:
Data publicării:

Franci elvețieni pentru IMM-urile românești. La cât se ridică suma

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Economie
WhatsApp
Imagine cu rol ilusrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilusrativ / Sursa foto: Freepik

IMM-urile românești vor fi sprijinite din fonduri elvețiene.

"Ministrul Marcel-Ioan Boloș și E.S. Ambasadorul Elveţiei în România dl. Massimo Baggi au semnat astăzi acordul pentru Programul „Consolidarea IMM-urilor prin acces îmbunătățit la finanțare”, parte a Programului de cooperare elvețiano-român. În cadrul acestui Program, Ministerul Finanțelor are rol de Unitate Națională de Coordonare. 

Programul va fi implementat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în calitate de Operator de Program, în parteneriat cu instituții bancare selectate. Acesta se va derula până în septembrie 2029, oferind un orizont amplu pentru dezvoltarea și consolidarea sectorului IMM-urilor din România. Bugetul total alocat acestui program este de 55.714.286 franci elvețieni (CHF), din care 70% contribuție elvețiană (39 milioane CHF) și 30% cofinanțare română (16.7 milioane CH). 

"IMM-urile din sectorul productiv joacă un rol vital în dezvoltarea comunităților locale, unde sunt principalii angajatori și contribuabili. Ele generează valoare adăugată prin transformarea resurselor în produse finite, fiind mai flexibile și mai capabile să se adapteze rapid la schimbările din piață, iar această agilitate le permite să inoveze și să răspundă nevoilor consumatorilor. De multe ori însă, lipsa capitalului accesibil și condițiile dificile de creditare sunt bariere majore. Tocmai de aceea, accesul la astfel de instrumente financiare adecvate este important, pentru că le permite modernizarea echipamentelor, digitalizarea proceselor și extinderea capacităților de producție”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Sprijinul financiar oferit IMM-urilor în cadrul acestui program constă într-un grant la un nivel de maximum 40% (50.000 CHF) din cheltuielile eligibile aferente unui plan de investiții  și un împrumut bancar în condiții avantajoase de piață, reprezentând minimum 60% din cheltuielile eligibile aferente planului de investiții. 

Obiectivul principal al programului este sprijinirea IMM-urilor românești din sectorul productiv, cu accent pe facilitarea investițiilor verzi și digitale, îmbunătățirea amprentei asupra mediului, menținerea și crearea de noi locuri de muncă în industria prelucrătoare", se arată în comunicatul transmis de Ministerul Finanțelor.

Bani pentru IMM-uri prin InvestEU

Recent, Dumitru Nancu, directorul FNGCIMM (Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii), a fost invitat la interviurile DC News, unde a vorbit despre Programul InvestEU, unde Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii este partener de implementare.

"Ce ne puteți spune despre faptul că FNCGIMM este partener de implementare în cadrul Programului InvestEU?“, a întrebat jurnalista Dana Mihai.

"Aici, practic, am venit cu 4 produse noi. La sfârșitul lunii o să înceapă call-ul pe noua schemă pe InvestEU, unde am bugetat undeva la 680-700 de milioane de euro garanții pe 4 tipuri de produse. Am încercat să fim complementari, dar și să prelungim aceste scheme de ajutor de stat pentru mediul de afaceri.

În primul rând, venim cu garanții Scale-Up, care înseamnă firme care sunt în dezvoltare. În România s-au ajutat foarte mult start-up-urile, dar experiența ne arată că foarte puține rezistă în acest mediu concurențial. Scale-Up-ul au un grade de multiplicare în economie mult mai mare. Dacă ajuți un business care este în dezvoltare să se dezvolte mai mult, practic rata de insucces este mult mai mică. Ajuți pe cineva să devină din bun și mai bun, ceea ce înseamnă locuri de muncă create, taxe și impozite etc.

Ne-am canalizat pe acest Scale-Up, care înseamnă firme cu minim 10 salariați, acele întreprinderi mici și mijlocii. Vom sprijini întreprinderile în creștere, care au cel puțin 3 ani fiscali și trebuie să își crească atât numărul de afaceri, cât și cifra de afaceri cu 10% în următorii 3 ani de finanțare.

Am gândit o garanție de maxim un milion de euro pe o durată de 7 ani. Avem posibilitatea de prelungire la investiție la încă 3 ani, să ducem investiția la 10 ani, iar pentru capital de lucru gândim 5 cu 5 ani“, a precizat, la DC News, Dumitru Nancu, directorul FNGCIMM (Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii). Citește mai mult>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel