ÎPS Teofan intervine în disputa dintre ÎPS Teodosie și Patriarhia Română / Nou mesaj al Arhiepiscopiei Tomisului / video
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Agerpres
Agerpres
Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a intervenit în disputa pe care Înaltpreasfințitul Teodosie o are cu Patriarhia Română.

Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, consideră că Arhiepiscopia Tomisului nu ar trebui ridicată la rangul de Mitropolie. El a fost întrebat de jurnaliști, duminică, după slujbă, dacă susține demersul Înaltpreasfințitului Teodosie.

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a răspuns scurt că nu este nevoie ca „vechile structuri bisericeşti să fie reactualizate”.

„Nu este nici folositor şi cu atât mai mult necesar ca vechile structuri bisericeşti să fie reactualizate”, a precizat Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

„Ne bucurăm că s-a înţeles în cele din urmă că treburile bisericeşti nu se rezolvă pe stradă, prin manifestaţii, slogane, eventual prin pancarte.Chestiunile bisericeşti sunt analizate, rezolvate şi se iau decizii în conformitate cu duhul Bisericii. Prin mila Domnului, avem un sistem mitropolitan bine structurat, ancorat în sfintele canoane, în structura Bisericii de multă vreme şi orice decizie cu privire la înfiinţări, desfiinţări, modificări teritoriale ale unor unităţi bisericeşti se realizează în interiorul acestui sistem”, a mai spus acesta.

„Cred că nu este nici folositor şi cu atât mai mult necesar ca vechile structuri bisericeşti răspândite de-a lungul şi de-a latul ţării să fie neapărat reînfiinţate, reactualizate. De fapt toate sau aproape toate există sub o altă formă, eventual sub o altă denumire, cu un alt sediu, în structurile mitropolitane bisericeşti existente.

De exemplu, Mitropolia de la Suceava astăzi funcţionează, aceeaşi mitropolie, dar cu sediul la Iaşi. Mitropolia Noului Severin, foarte importantă multă vreme în partea de Sud-Vest a ţării, este astăzi parte a Olteniei. De asemenea, Mitropolia de la Târgovişte sau de la Argeş, precum şi fosta Mitropolie a Tomisului, sunt astăzi încadrate şi funcţionează sub egida Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.

Cred că preoţii şi credincioşii constănţeni sunt mulţumiţi în marea lor majoritate că au o arhiepiscopie la Constanţa şi că fac parte din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei. În general oamenii şi acolo, şi peste tot în ţară, au alte preocupări: grija zilei de astăzi şi de mâine, problemele de sănătate, îngrijorarea pe care o au ca nu cumva războiul pe care-l poartă Rusia în Ucraina să se apropie de graniţele României.

Acestea sunt preocupările reale ale oamenilor nu neapărat înfiinţări, rearondări, modificări de structuri bisericeşti, fie că sunt mitropolitane, eparhiale şi aşa mai departe.

Fiecare avem dorinţele noastre: e bine să le exprimăm, în cadrul sinodalităţii noastre, şi primim răspunsul adecvat, dacă este voia lui Dumnezeu exprimată prin instanţele bisericeşti, atunci avem dreptul să ne exprimăm într-un mod corect, smerit, sinodal, doleanţele pe care le considerăm legitime”, a mai zis Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Youtube video image

Nou mesaj din partea Arhiepiscopiei Tomisului

Arhiepiscopia Tomisului a transmis, astăzi, un nou mesaj privitor la mitingul în susținerea Mitropoliei Tomisului care ar fi trebuit să aibă loc în weekend, dar și la disputa pe care Înaltpreasfințitul Teodosie o are cu Patriarhia Română, precizând că acesta „rămâne în deplină ascultare față de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și față de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române“.

„În legătură cu anularea mitingului societății civile în favoarea recunoașterii Mitropoliei Tomisului programat sâmbătă, 10 februarie 2024, Arhiepiscopia Tomisului face următoarele precizări:

1. Arhiepiscopia Tomisului mulțumește organizatorilor pentru că au dat curs rugăminții și îndemnului părintesc al Înaltpreasfințitului Teodosie de a renunța la marș și de a i se alătura ierarhului Tomisului în rugăciune la hramul bisericii „Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie” din Constanța. Prezența lor alături de soborul de arhierei a oferit mai multă solemnitate evenimentului care s-a desfășurat în cele mai bune condiții și a evitat, măcar în parte, interpretările insinuante menite să devieze atenția publică de pe un demers în interesul restabilirii adevărului privind Mitropolia Tomisului pe o presupusă „răzvrătire” a Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie.

2. Subliniem din nou faptul că Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nu a știut de miting până la apariția știrii transmise de organizatori în mediul online. În legătură cu aceasta, Arhiepiscopia Tomisului a emis comunicatul din 8.02.2024.

3. Așa cum a subliniat în toate ocaziile, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie rămâne în deplină ascultare față de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și față de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Considerăm nepotrivite și lipsite de temei zbaterile diferitelor cercuri de influență nebisericești de a stârni un conflict între Patriarhia Română și Arhiepiscopia Tomisului.

4. În ciuda tuturor eforturilor de a se trece în umbră și eventual, în uitare, un adevăr atât de important pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru neamul pe care îl păstorește precum dreptul istoric al mitropoliei Tomisului, Arhiepiscopia Tomisului, în calitatea ei de unică succesoare a acestui tron păstoresc, nu va înceta să își exercite atribuțiile, în limitele statutare și regulamentare, pentru a oferi tuturor, oricând și pretutindeni, argumentația atât de bogată a propriei descendențe“, a transmis astăzi Arhiepiscopia Tomisului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel