Data publicării:

Ionel Arsene, mesaj TRANȘANT: Starea de alertă trebuie să înceteze!

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp

 Președintele PSD Neamț, Ionel Arsene, a transmis că starea de alertă trebuie să înceteze.

'Starea de alertă trebuie să înceteze!

România nu poate rămâne blocată la nesfârșit, doar pentru că liberalii nu sunt capabili să implementeze un program necesar pentru asigurarea normalității naționale și își doresc cu disperare să își ducă la capăt planurile mârșave pe care le derulează în această perioadă, în care pot încălca foarte ușor legile și terfeli drepturile românilor.

Astăzi, președintele țării a anunțat că trebuie prelungită starea de alertă. Sper ca toți colegii mei din Parlamentul României și formațiunile politice care vor binele țării să voteze împotriva acestei idei lipsite de noimă.

Economia țării are nevoie de o gură de oxigen, de reabilitare după ce au distrus-o aceste lepre galbene, care invocă motive puerile, pentru că nu au strategii și programe. Liberalii nu înțeleg că agenții economici trebuie să funcționeze, să aibă activitate, pentru că ei sunt motorul societății. Oamenii au nevoie de locuri de muncă! E plină țara de șomeri. Dar pe liberali îi interesează păstrarea stării de alertă ca să poată aranja în continuare achiziții dubioase cu firme agreate, să își angajeze pilele în funcții cheie și să se ascundă sub masca legalității pentru a-și atinge scopurile și interesele de partid!

Nu se gândesc la bolnavii cronici, oameni care au nevoie de îngrijiri și tratamente în spitale, care stau și îndură acasă, pentru că nu au acces la serviciile medicale, pentru care au plătit și plătesc asigurări lună de lună. Lipsiți de empatie, liberalii îi lasă să sufere, ținând spitalele COVID-19 goale, deși este imperativ să fie deschise pentru pacienți!

Pentru ei, „România normală“ înseamnă „România distrusă“?!

Românii au drepturi, iar PSD va lupta pentru respectarea lor!' a scris pe pagina sa de Facebook, Ionel Arsene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel