Data publicării:

Iohannis, tamponat de Tineretul ALDE: Îl urmați pe Băsescu

Autor: Ion Voicu | Categorie: Politica
WhatsApp

Organizația de tineret ALDE i-a trimis președintelui Iohannis o scrisoare deschisă, pornind de la gafa pe care a făcut-o președinta organizației de tineret PNL, Mara Ștefan, care a jignit generațiile de români născute înainte de revoluție.

Tinerii ALDE îi reproșează lui Iohannis că se comportă ca un patron al statului paralel. Astfel, a devenit sursa de inspirație a politicii #altfel, promovată de tinerii liberal-populari. În viziunea tinerilor ALDE, Iohannis ar fi adoptat modelul Băsescu, învrăjbind diferite categorii sociale și declanșând conflicte, pentru că nu este în stare să construiască. Singurul scop: câștigarea cursei electorale.

Iată scrisoarea semnată de Andrei Badea, membru BPN TLDE:


”Domnule președinte Klaus Johannis,

Vă urmăresc cu un real interes discursurile și aparițiile publice pentru că sunteți, nu doar un ales al celor peste 6 milioane de români care v-au acordat votul de încredere, ci și reprezentantul celor peste 19 milioane de suflete care alcătuiesc această minunată țară, numită România.
Din păcate, cu toții simțim acest lucru doar la nivel teoretic. Practic, vă comportați ca un „patron" al unei societăți comerciale pe care o putem numi, de exemplu, „stat paralel", unde coordonați „românii dumneavoastră", „guvernul dumneavoastră", „serviciile dumneavoastră", „statul dumneavoastră", iar lista poate continua. Respectuos, vă adresez următoarea întrebare: noi ceilalți, pe care nu-i considerați ca fiind „ai dumneavoastră", ce facem?
Probabil ați fost și sursa de inspirație a tinerilor „liberal-populari" din TNL, de a face o politică „#altfel", dar altfel decât normal, pentru că, în realitate, ați intrat în campanie electorală și nu asta ar fi deranjant, ci faptul că urmați același stereotip pe care l-am simțit cu toții în era Băsescu, respectiv rolul de președinte jucător.
Vorbeați în ultimele interviuri despre colaborarea interinstituțională, despre colaborarea dintre Parlament – Guvern – Președinție, însă chiar dumneavoastră nu faceți nimic în această privință, ci în campanie electorală fiind, aceeași – NU #ALTFEL- , aruncați vina asupra celor care sunt la putere ori vă sunt potențiali adversari politici.
Îmi doresc ca, noi tinerii, să înțelegem că aruncatul „pisicii în curtea celuilalt", a da vina pe guvernanți, pe clasa politică, pe instituții, pe stat, pe oricine altcineva înseamnă doar o transpunere a neputinței, a lipsei de profesionalism, să înțelegem că identificarea unor soluții viabile și colaborarea sunt elemente care conduc către starea „de mai bine".

Valorile liberale care pun în centrul societății libertatea individului, libera inițiativă, meritocrația ne învață că oamenii construiesc statul și produc dezvoltarea mediului social în care conviețuiesc, iar noi, tinerii, avem datoria să contribuim la binele patriei noatre.
Sunt unul dintre tinerii implicați activ în realitatea cotidiană a societății românești, iar activitatea mea profesională, cât și cea socială, poate certifica acest lucru și fac asta pentru că îmi doresc să pun umărul la dezvoltarea țării în care m-am născut și pe care am reprezentat-o cu mândrie, ori de câte ori am avut ocazia.
Domnule Iohannis, închei prin a vă reaminti că sunteți președintele tuturor românilor !

Andrei Badea,
Membru BPN TLDE

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel