Data publicării:
Iohannis și Ciucă, la Washington. Chirieac, despre marea încercare a României
România este extrem de interesată în legătură cu ce se va întâmpla la Washington, unde între 9 și 11 iulie are loc Summit-ul NATO. Bogdan Chrieac analizează, într-un editorial scris pentru dcnews.ro, poziția țării noastre, după solicitarea făcută de președintele Zelenski armatelor României și Poloniei.
Iată editorialul scris de Bogdan Chirieac:
Marea încercare a României de la Washington
Săptămâna viitoare, între 9 și 11 iulie, are loc, la Washington, Summit-ul aniversar prilejuit de 75 de ani de la înființarea NATO. Și pentru România este o cifră rotundă: 20 de ani de la admiterea țării în Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.
Se întâmpla, în 2004, în guvernarea Năstase. La Washington va fi prezent președintele Klaus Iohannis și, tot la Washington, se va afla președintele PNL, Nicolae Ciucă, pentru întâlniri de lucru cu oficiali americani. Se așteaptă ca Summit-ul să dea un semnal de unitate a NATO în fața provocărilor lumii de astăzi, în primul rând în fața agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.
Totuși, dincolo de declarațiile oficiale există multe necunoscute. În SUA sunt alegeri prezidențiale și sunt deja notorii controversele privind capacitatea președintelui Joe Biden de a îndeplini un nou mandat la Casa Albă. Pe de altă parte, lumea occidentală nu știe să interpreteze întotdeauna declarațiile candidatului Donald Trump privind viitorul Organizației. Declarația ”cine nu alocă 2% din PIB pentru Apărare nu va fi apărat” a fost deja analizată pe toate părțile.
Viktor Orban a pupat inelul lui Putin
Nici în Europa lucrurile nu sunt foarte clare. Premierul Ungariei, Victor Orban, vine la Washington după ce a fost la Moscova, unde a pupat inelul Țarului Putin. Un suspin de amărăciune vine și de la Bratislava, unde premierul Robert Fico a declarat oficial că, dacă starea sănătății i-ar fi permis, s-ar fi dus și el cu Orban la Moscova. În sfârșit, Parisul, unde partidul doamnei Le Pen, sponsorizat și încurajat cu bani rusești, așteaptă duminică 7 iulie o victorie uriașă. Nimeni nu poate spune acum dacă probabil viitorul premier Jordan Bardella va fi pe linie cu Georgia Meloni sau cu Victor Orban.
Desigur, este de așteptat, cu toate fisurile existente, ca sprijinul pentru Ucraina să continue. În ce măsură acest sprijin se va diversifica, în conformitate cu realitățile de pe front, ține, în primul rând, de decizia Washingtonului.
România s-ar putea să aibă de înfruntat o situație specială la acest summit. Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că va propune României și Poloniei ca bateriile antiaeriene instalate în cele două state NATO să doboare în vestul și sudul Ucrainei rachetele trase de ruși.
Zuckerman: Propunerea trebuie asumată de întreg NATO
Pentru a fi bine înțeleși, dorința lui Zelenski este ca echipamente militare sofisticate, instalate în interiorul granițelor naționale ale celor două țări, să participe activ, direct și nemijlocit la apărarea antiaeriană a Ucrainei. Teoretic, rușii nu ar putea ataca aceste baterii antiaeriene, fiindcă lucrul acesta ar însemna un atac direct asupra teritoriului NATO. Oare ce decizie ar trebui să ia România în această situație? Propunerea este făcută acum aproape o lună și te-ai fi așteptat ca președintele Iohannis să o supună dezbaterii publice în țară. Acest lucru nu s-a întâmplat. Un prim punct de vedere autorizat a oferit ambasadorul american Adrian Zuckerman, la interviul acordat dcnews.ro si defenceromania.ro, pe 1 iulie. Domnia sa spunea că propunerea ar trebui luată în considerare doar dacă este asumată de întreg NATO și nu ar trebui să fie o inițiativă singulară a României și Poloniei.
Este pregătit Occidentul pentru o înfruntare directă cu Rusia?
E pregătită oare diplomația română, ce ar trebui să coopereze strâns cu cea poloneză, pentru a discuta o temă atât de dificilă? A fost o situație– oferirea de către România a unui sistem Patriot pentru Ucraina – așa cum au făcut și alte țări din NATO, dar sistemul respectiv este operat de militari ucrainieni pe teritoriul Ucrainei. Acum am vorbi despre participarea efectivă la război împotriva Rusiei. Este ceea ce pesimiștii anticipau încă de acum doi ani. Este pregătit Occidentul pentru o confruntare directă? Pe de altă parte, barbaria rusească trebuie cumva oprită în Ucraina, înainte să atingă granițele NATO.
Altminteri, la Washington, președintele Iohannis îl va felicita pe noul președinte al NATO, Mark Rutte. Putem anticipa că în timpul salutului cordial va ține la spate o mână cu degetele încrucișate. Imediat după Washington, Secretarul General adjunct al NATO, Mircea Geoană, este așteptat să-și înceapă oficial campania prezidențială în România.
Avem de ce să fim foarte interesați în legătură cu ce se va întâmpla între 9 și 11 iulie la Washington.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News