”Am făcut primele analize astăzi. Noua legislație privind votul în diasporă, pe care am solicitat-o imperativ după referendumul reușit din mai a fost foarte importantă, a ordonat și a înlesnit semnificativ votul în diasporă și, în acest fel, am avut un record de participare, nu s-a mai stat la coadă, oamenii n-au mai pierdut vremea la secțiile de votare, ci au mers, au votat și au putut să plece. Le mulțumesc românilor din diaspora după participarea masivă, un număr record de participanți. Acum, după ce am aflat cum au votat, le mulțumesc și personal.
Atenționare despre PSD
A doua chestiune pe care vreau s-o subliniez este legată de PSD. Vedeți că deja PSD-ul încearcă tot felul de manevre și vreau să cer românilor maximă vigilență când este vorba de PSD, maximă vigilență nu înseamnă să ne temem, ci să fim foarte atenți și să mergem la vot. Ar fi foarte, foarte păcat să repetăm greșeala din decembrie 2016, când, prin absenteismul românilor la parlamentare, a fost adus la putere PSD-ul și am avut nevoie de aproape 3 ani până i-am înlăturat de la butoanele puterii, după ce PSD a arătat că una a promis și alta a vrut să facă de fapt” a spus Klaus Iohannis, înainte de intrarea la ședința PNL.
Klaus Iohannis a precizat că rezultatul din primul tur e conform așteptărilor. Despre dezbaterea electorală cu Dăncilă, consideră că PSD încearcă să atragă atenția prin tot felul de manevre. ”Eu mă voi concentra pe întâlnirile cu alegătorii” a precizat președintele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto