Iohannis, gafă la Bruxelles. A încurcat statele, dar a lăudat președinția României
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis
Președintele Iohannis a vorbit despre negocierile despre Cadrul financiar multianual (CFM), existând opinii privind perspectiva condiționării fondurilor europene de statul de drept și alocările pe care statele membre vor să le dea.

Iohannis și-a arătat nemulțumirile despre actuala președinție și a lăudat mandatul României, dar a încurcat Franța cu Finalanda, întrucât președinția Consiliului UE e condusă de Finalanda până la finalul anului, țara nordică urmând la președinția rotativă care fusese a României.

„Vom avea mâine o discuție în Cadrul financiar multianual. Pot să vă spun că am nemulțumiri aici. Președenția noastră a făcut progrese. Cu bună credință, cu partenerii împreună s-au făcut progrese pe Cadrul financiar multianual. Acum președinția franceză mi se pare că nu procedează corect”, a precizat președintele Româninei, la Bruxelles.

Ulterior, președintele a continuat făcânt referirea la președinția finlandeză.

„Au solicitat să se meargă înapoi la ce a fost înainte de președinția noastră și au venit cu niște propuneri pe care nu le agreez și nu le sprijin sub nicio formă. Nu pot să nu fiu de acord să avem reduci pe politica agricolă și pe politica de coeziune. Aceste lucruri mi se par greșite. E o abordare pe care nu o sprijină România și acest lucru îl voi spune foarte clar când ajungem la acest capitol. În ce privește alocarea de către state dacă e 1% din PIB sau 1,1% sau cum a cerut Parlamentul 1,3% care este greu de conceput, asta va rezulta din negocieri, dar după părerea mea nu putem să aruncăm pur și simplu în spațiu niște cifre fără să ținem cont de statele membre. Cam asta a făcut președinția finlandeză”, a completat Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel