Data actualizării:
Data publicării:

Iohannis, către guvern: JOS MÂINILE DE PE DNA!

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Klaus Iohannis le-a transmis un mesaj clar guvernaților cu privire la Direcția Națională Anticorupție.

"Joi mâinile de pe DNA!", a zis președintele.

Declarația a fost făcută după ce în spațiul public s-a vehiculat informația că guvernul Grindeanu urmează să treacă la desființarea DNA și a DIICOT și contopirea lor într-o singură instituție.

De altfel, Procurorul general, Augustin Lazăr, a spus că această decizie ar reprezenta o eroare fundamentală.

"Ar fi o eroare fundamentală din partea cuiva, şi aici cred că nu ar mai fi vorba de o inabilitate, ci chiar de o altă strategie, dar care să nu fie de combatere a criminalităţii, ci probabil o strategie inversă", a declarat Augustin Lazăr, înainte de începerea şedinţei Consiliului Superior al Magistraturii.

În opinia sa, o astfel de măsură nu ar fi nici urgentă şi nici necesară.

'În mod clar, când se dă o ordonanţă de urgenţă, deja ştim ce înseamnă ordonanţă de urgenţă, presupune o urgenţă, presupune ceva ce nu se întruneşte în acest moment. Şi în niciun caz nu este necesară o astfel de contopire sau o altfel de măsură despre care s-ar discuta, să se desfiinţeze prin contopire două structuri de elită ale Ministerului Public, care se pare că deranjează multă lume, de vreme ce îşi fac datoria', a explicat procurorul general.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel