Casă Iohannis. Baștea avertizează statul român: Notificare pentru casa din Sibiu
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Vlad Manolache
WhatsApp
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis
Un nou scandal planează asupra cazului privind casa pe care familia Iohannis a pierdut-o în instanță.

Antena 3 a anunțat că există o notificare care îngreunează demersurile statului român în privința casei pierdute de familia Iohannis în instanță. Mai exact, jurnaliștii de la postul de televiziune susțin că prietena de familie și de afaceri imobiliare a familiei Iohannis, Rodica Baștea, a făcut o notificare către statul român în care amenință instituțiile statului că dacă se va face vreo modificare cu privire la imobilul din Sibiu, dacă încearcă să îl dea cuiva, ea are toate pârghiile legale pentru a acționa.

 (w670)

Notarul casei, verificat

Mai mult, se pare că notarul care se ocupă de casele lui Klaus Iohannis este verificat. Informația a fost subiectul unei adrese pe care Ministerul Finanțelor a transmis-o deja Ministerului Justiției.

Amintim că statul român nu a putut să se înscrie în carte funciară a imobilului pe care familia Iohannis l-a pierdut în instanță pentru că o persoană a cerut drept de moștenire. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel