Data actualizării:
Data publicării:

Iohannis a promulgat o lege atacată de USR la CCR privind regimul unor imobile aflate în folosinţa unităţilor de cult

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 1 alineatul 1 din Legea privind reglementarea regimului juridic al unor bunuri imobile aflate în folosinţa unităţilor de cult, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Potrivit formei pentru promulgare a legii, 'imobilele aflate în proprietatea statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, atribuite în folosinţă gratuită cultelor religioase după 1 ianuarie 1990, pot fi transmise fără plată în proprietatea unităţilor de cult deţinătoare, în condiţiile prezentei legi'.

Legea a fost adoptată în Parlament pe 27 mai, iar pe 11 iunie a fost transmisă o sesizare de neconstituţionalitate de către deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale USR, UDMR şi de deputaţi neafiliaţi.

Pe 8 iulie, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile Legii pentru modificarea art.1 alin.(1) din Legea nr.239/2007 privind reglementarea regimului juridic al unor bunuri imobile aflate în folosinţa lăcaşelor de cult sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel