Data publicării:

Iohannis - Guvern, paralelă. Alex Coita: Așadar, cine este nepregătit?

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Politica
WhatsApp
Consiliul Uniunii Europene
Consiliul Uniunii Europene
Alex Coita remarcă reuşitele de până acum ale preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene şi face o paralelă cu cele spuse de către cel/cei care lansa/u ipoteza potrivit căreia ţara noastră nu ar fi pregătită să preia şefia Consiliului UE, cu trimitere evidentă către preşedintele Klaus Iohannis. 

Iată ce mesaj a transmis Alex Coita pe pagina sa de socializare: "Cineva afirma sentențios, acum trei luni, că România „nu este pregătită să preia Președinția Consiliului UE.” Nu mai țin minte cine era, poate vă amintiți voi. Mai puțin important.

Mult mai relevant este că acea persoană vorbea după ureche, așa cum au demonstrat-o primele șase săptămâni de mandat al României, perioadă în care am avut cel puțin două mari reușite în domenii cheie pentru viitorul UE.

Prima dintre ele este Directiva privind proprietatea intelectuală în era digitală, unde România a facilitat un acord după doi ani și jumătate de negociere! Este un act legislativ extrem de important în condițiile în care aproape toată lumea își ia informația de pe net, și de implementarea acestei Directive va depinde felul în care vom citi știrile în mediile digitale.

A doua mare reușită a României o constituie acordul privind construcția gazoductului Nord Stream 2, care riscă să instituie un cvasi-monopol ruso-german asupra aprovizionării cu gaze naturale a Europei. Aici, puțini se așteptau ca președinția română să reușească să aducă toate părțile în jurul unei soluții comune după doar o rundă de negocieri. Este vorba de un compromis care limitează riscurile asupra Europei de est, într-adevăr probabil că s-a obținut maxim pentru noi.

"Așadar, cine este nepregătit de preluarea Președinției rotative a Consiliului?"

Atât de impresionantă a fost prestația României în acest al doilea dosar, încât prestigioasa revistă Politico Europe titrează astăzi: ”The one clear winner is Romania, current holder of the EU's rotating Council presidency. Despite the enormous political tensions around the pipeline, it managed to conclude work on the directive just weeks after taking over the presidency in January.”

Așadar, cine este nepregătit de preluarea Președinției rotative a Consiliului? Probabil acea instituție care a tăcut mâlc în speța crucială a dosarului Nord Stream 2 și a reacționat cu întârziere la un alt subiect sensibil pentru Europa, recunoașterea lui Juan Gerardo Guaidó Márquez ca președinte al Republicii Venezuela.

"Să felicităm Guvernul României"

Între timp, nu putem decât să ne minunăm de lobby-ul fantastic, cu rezultate, pe care îl face președintele polon Andrzej Duda, la Washington. Și, nu în ultimul rând, să felicităm Guvernul României și experții din spatele Președinției române pentru că, așa nepregătiți cum îi credea domnul Iohannis în noiembrie anul trecut, au reușit să creeze premisele ca mandatul României să fie un semnificativ și (pentru unii) neașteptat succes."

Notă: Intertitlurile aparţin redacţiei

Vezi şi: REFERENDUM JUSTIȚIE. Dan Barna: Acesta este miza

Comisia Europeană, prima reacție după citarea lui Kovesi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel