Data publicării:
Ioana Marina Popovici, condamnată în dosarul "Trofeul calităţii", eliberată condiţionat
Condamnată în dosarul "Trofeul calității" alături de Adrian Năstase, Ioana Marina Popovici va fi eliberată condiţionat, în urma unei decizii definitive a magistraților Tribunalului Prahova.
Judecătorii de la Tribunalul Prahova au respins, marţi, ca nefondată contestaţia formulată de procurorii DNA împotriva sentinţei din 19 februarie a Judecătoriei Ploieşti, care a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru liberarea condiţionată a Ioanei Marina Popovici, încarcerată la Penitenciarul Târgşor, şi a admis cererea condamnatei, dispunând punerea ei în libertate a acesteia.
Decizia Tribunalului Prahova este definitivă.
Citește și: CEDO. Plângerea lui Adrian Nastase în Trofeul calității, inadmisibilă
Ioana Marina Popovici a fost trimisă în judecată în ianuarie 2009 pentru spălare de bani în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată şi calificată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, a fost condamnată în iunie 2012 la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News