Ioana Băsescu este din nou singură
Data publicării:
Autor: Cristina Alexandrescu
WhatsApp
ioana
ioana

Ioana (35 de ani), fata cea mare a președintelui Traian Băsescu, este din nou singură, după ce aceasta nu s-ar mai fi afișat cu Giovani Francesco din toamna anului trecut, scrie libertatea.ro.

Tot mai multe voci susţin că ei au decis să meargă pe drumuri separate, unul dintre motivele despărţirii fiind acela că au acordat o importanţă mai mare carierelor lor.

 Libertatea a aflat că Ioana Băsescu şi Giovanni Francesco şi-au spus “La revedere”, chiar dacă ei au fost la fel de discreţi în privinţa despărţirii cum au fost în cei cinci ani de relaţie. Separarea patronului Music Channel şi Hit Music Channel de fiica preşedintelui s-a produs în toamna anului trecut. Iar indiciile acestei despărţiri sunt multe: în septembrie, Ioana şi Giovanni au participat la nunta mezinei preşedintelui, Elena, însă el a avut o prezenţă foarte discretă. 20 de zile mai târziu, la cununia religioasă a actualului senator Ciprian Rogojan (Cici de la Sistem), unde a fost toată familia Băsescu, Francesco n-a mai apărut.

 În plus, la petrecerea de Revelion, Ioana a venit din nou fără partener.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel