"Noi avem partea de vest a țării, cu două orașe extrem de importante- Arad și Timișoara, și cu intrare în interiorul țării până spre Deva. În zona aceasta de vest se lucrează acum la o autostradă, Nădlac-Arad, și sper ca, până anul viitor, toată această zonă să aibă acces la Europa, deci această zonă va avea acces la dezvoltare economică. Ea este parte din sistemul economic național, nu e pentru turism ca să ne plimbăm noi cu bicicletele, ea trebuie să transporte marfă. Partea de nord a țării. Sper ca într-o lună să reîncepem lucrările la autostrada Transilvania. De la Gilău se pleacă pe Barcău, unde nu mai este finanțare, ea va fi din acciza de la motorină. Până la Târgu Mureș, de la Câmpia Turzii ar fi o finanțare de la fonduri pe dezvoltare regională. De la Târgu-Mureș la Brașov iar nu este finanțare. Într-un an de zile, doi ani, în partea de centrul-est a Transilvaniei am putea să dăm dezvoltare economică. Partea de est a țării, culoarul nouă să fie o autostradă prin axul Moldovei, să spunem de la sud la nord, să intre prin Ucraina și să se lipească de M7 sau M5 din Ungaria, la fel trebuie făcută. Până atunci trebuie rezolvată posibilitatea ca de aici să treci peste Carpați extrem de facil și să intri în această autostradă ca să poată avea și Moldova de nord și de est acces la dezvoltare economică și la activitatea comercială. Rămâne partea de sud, iar nerezolvată. În Pitești avem cel mai mare producător de automobile, cel mai mare exportator român sau între primii trei. Fie te duci de la Pitești spre Craiova, o iei în sud, intri în Serbia și te duci spre Europa, fie ne străduim pe viață și pe moarte să facem ceva transcarpatic, care este extrem de scump", a spus ministrul Transporturilor, Ioan Rus, la DC NEWS LIVE.
VEZI și: Ioan Rus, despre autostrada lui Liviu Dragnea. Argumente pro și contra
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a adăugat că "o autostradă are 70 de metri lățime. Pe toate traseele pe care ne-am gândit să se facă autostrăzi vom expropria acești 70 de metri, după care sunt două variante: n-ai bani de 70 de metri și nici nu ne trebuie, ai făcut traseul, ai expropiat, te-ai pregătit și te oprești și faci patru benzi și, dacă ai un drum rapid de patru benzi, te duci pe acest drum, și în loc să te coste cinci milioane de euro kilometrul, te costă două și treci de la 50 km/h te duci la 100 km/h, nu sunt 130 km/h. Urmașii noștri, când vin și or să aibă bani, vin și rezolvă bucata asta de aici".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria