
Nicolae Ciucă, premierul României, a anunțat că se suplimentează cu un miliard de lei suma pentru investii mari in economie, ajungând la 7,4 mld lei suma totala a schemei.
„Din discuţiile pe care le-am avut cu domnul ministru Câciu a reieşit foarte clar posibilitatea să suplimentăm cu un miliard de lei bugetul schemei de ajutor de stat dedicat investiţiilor importante în economie şi în felul acesta avem posibilitatea să ajungem la un buget de 7,4 miliarde de lei, aşa cum ne-am propus prin programul Sprijin pentru România“, a spus Nicolae Ciucă, premierul României.
Ciucă: Cei care sunt vinovaţi de evenimentele de la protestele din 10 august 2018 să răspundă în faţa legii
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, miercuri, la patru ani de la protestele din 10 august 2018, că cei vinovaţi de exces sau abuz în exercitarea atribuţiilor trebuie să fie traşi la răspundere, în conformitate cu prevederile legale.
'Sunt patru ani de la protestul din 10 august, în care oameni nevinovaţi au căzut victime unor violenţe nejustificate. Vreau să dau garanţia şi să asigur că actuala coaliţie de guvernare garantează dreptul la liberă exprimare şi că niciodată nu vom permite ca astfel de proteste să degenereze în violenţe. Garantez, de asemenea, de la nivelul Guvernului că vom pune la dispoziţia justiţiei tot ceea ce este necesar astfel încât dosarul de investigare a celor întâmplate să poată fi dus la capăt. Astfel, cei care sunt vinovaţi de evenimentele petrecute în urmă cu patru ani să răspundă în faţa legii', a spus Ciucă în debutul şedinţei de guvern.
El a subliniat că Jandarmeria reprezintă o instituţie fundamentală în arhitectura statului şi are menirea principală să asigure tot ceea ce este necesar pentru siguranţa cetăţeanului.
'Cei care se fac vinovaţi de exces sau abuz în exercitarea atribuţiilor funcţionale trebuie să fie traşi la răspundere, în conformitate cu prevederile legale', a adăugat Ciucă.
Ciucă: Guvernul nu are date care să justifice îngrijorarea privind situaţia de la centrala nucleară de la Zaporojie
Premierul Nicolae Ciucă a declarat că, până în acest moment, Guvernul nu are date care să justifice îngrijorarea privind situaţia de la centrala nucleară de la Zaporojie din Ucraina, adăugând că autorităţile de la Bucureşti monitorizează permanent datele legate de mediu în acest caz.
'În ultimele zile, pe fondul evenimentelor din Ucraina din zona centralei nucleare de la Zaporojie, au existat o serie întreagă de date şi informaţii referitoare la pericolul pe care îl poate reprezenta un eveniment la această centrală. Până în acest moment vreau să asigur şi să dau, de asemenea, garanţii cetăţenilor că nu avem date care să justifice niciun fel de îngrijorare. Monitorizăm permanent toate datele legate de mediu şi suntem în permanentă legătură cu autorităţile europene de specialitate precum şi cu partenerii noştri din Ucraina', a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern. El a adăugat că instituţiile statului au luat toate măsurile pentru a informa în timp util şi pentru protejarea populaţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Miza lui Cherecheș în Germania. De ce refuză extrădarea- scapă prin prescriere? 7 decembrie, zi-cheie La ICCJ
- INFP: Cutremur în România, 4 decembrie: L-ați simțit?
- 66.390 kilograme de gunoi din Germania și Italia, oprite de la import în România, la graniță. În acte, era mobilă second-hand
- BANCUL ZILEI: De ce un bărbat vrea să divorțeze
- ANPC ”desființează” trei regiuni europene. Craiova, în subordinea...Ploieștiului
- Mircea Bravo a intrat cu mașina în stâlp. Soția lui a suferit un atac de panică
- Rareș Bogdan: România mai are o șansă la Schengen / Tomac: Chestiune inacceptabilă. Ai intrat cu o decizie și ieși cu două? Acest conflict trebuia reclamat
- Previziuni economice sumbre pentru 2024. Adrian Negrescu: "Un context extrem de dificil". Românii care vor fi cei mai afectați
- SONDAJ INSCOP: USR nu prinde podiumul, după ce a picat la 11%. Surpriza de pe locul 4
- Austria vrea funcția de Comisar pentru drepturile omului. Parlamentarii români pot ”plăti” veto-ul lui Nehammer