Data publicării:

Investiţie pe fonduri europene pentru extinderea drumului care leagă Timişoara cu A1

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Economie
WhatsApp

Consiliul Judeţean Timiş a semnat luni contractul de proiectare şi execuţie pentru lucrările de lărgire la patru benzi a DJ 691, o investiţie de aproape 50 de milioane de lei, din fonduri europene, care va conecta Timişoara cu autostrada A1, prin localitatea Dumbrăviţa.

Alegeri prezidentiale 2024

Lucrările vor începe în primăvara anului viitor şi presupun două etape, una între centura de ocolire sud a Timişoarei, respectiv pe tronsonul comunei Dumbrăviţa a DJ 691.

Preşedintele CJ Timiş, Călin Dobra, a declarat că acesta este cel mai important proiect de infrastructură al administraţiei locale, întrucât va ajuta la fluidizarea traficului din zona periurbană.

"Realizarea acestui proiect de extindere şi modernizare a DJ 691 la patru benzi va decongestiona traficul şi va rezolva situaţia pentru timişoreni, pentru cei din comuna Dumbrăviţa, dar şi pentru cei care coboară de pe autostradă şi vor să vină în municipiul Timişoara. Este un contract care, după momentul semnării de astăzi (cu firma constructoare - n.r.), va primi ordinul de începe pentru realizarea proiectării, cu termen maxim de opt luni de zile, realizarea proiectului şi trecerea rapidă la implementare", a susţinut Călin Dobra, într-o conferinţă de presă.

Prima parte a proiectului, în lungime de 6,6 km şi care costă 20 de milioane de lei, ar putea fi gata pe parcursul anului 2020, iar cea de a doua parte, de aproximativ aceeaşi lungime, costă 29 de milioane de lei şi are termen de finalizare anul 2022. Pe parcursul lucrărilor, traficul rutier va suferi restricţii sau chiar închideri temporare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel