Inundaţiile din Sri Lanka: Posibile mine scoase la suprafaţă, atenţionează ONU
Inundaţiile care au devastat regiuni întregi din Sri Lanka ar fi putut scoate la suprafaţă şi deplasa mine încă active, vestigii ale războiului civil din 2009, atenţionează autorităţile ţării şi Organizaţia Naţiunilor Unite, informează AFP.
"Este posibil ca inundaţiile şi refluxul apelor să fi dezgropat mine şi explozibili din timpul războiului, pentru a le deplasa spre locuri ce fuseseră raportate ca fiind sigure'" se subliniază într-o notă a ONU.
Autorităţile locale îi sfătuiesc pe localnici şi trupele de intervenţie să fie atenţi la astfel de explozibili. Deocamdată, agenţiile însărcinate cu deminarea terenului se gândesc la locurile care ar trebui din nou inspectate în urma inundaţiilor, informează Agerpres
Ploile torenţiale cauzate de muson au provocat grave inundaţii în Sri Lanka, în special în estul insulei, obligând circa un milion de oameni să-şi părăsească locuinţele. Potrivit unui nou bilanţ, numărul celor decedaţi se ridică la 37 şi alte zeci de persoane sunt date dispărute.
În perioada 1972-2009, ţara a fost scena unui sângeros conflict etnic. Rebeliunea Tigrilor tamili, care luptau pentru un teritoriu independent, a fost învinsă de forţele de securitate în mai 2009. Acest război, care a provocat, potrivit ONU, între 80.000 şi 100.000 de morţi, a lăsat în urmă mii de zone înţesate de mine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News