Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Duţă, DN 2 N, la km 53, a fost închis temporar în localitatea Jitia din cauza unui podeţ distrus de apa revărsată a râului Râmnicu Sărat.
Din această cauză, accesul către 70 de gospodării aflate pe malul drept al râului se face pe o punte, doar pietonal, accesul cu maşinile neputându-se realiza.
Buzău, intervenții de urgență
În judeţul Buzău, pompierii au intervenit în ultimele ore în localităţile Gherăseni si Cislău. La Cislău, apa strânsă de pe versanţi şi care s-a revărsat în zonele locuite a intrat într-o casă, într-un beci şi în 6 curţi. Pompierii au fost ajutaţi să scoată apa mai repede din case şi gospodării şi de către reprezentanţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.
La Gherăseni, continuă acţiunile pompierilor pentru scoaterea apei din gospădării.
În judeţul Buzău, în ultimele trei zile au fost cantităţi record de precipitaţii, fiind depăşite mediile lunare.
De exemplu, la staţia de la Costomiru, hidrologii spun că s-au strâns în trei zile de ploi 118 litri pe metru pătrat, în condiţiile în care media lunară la Buzău este de 82 de litri pe metru pătrat, pentru luna iunie.
Pe de altă parte, judeţul Buzău, se confrunta cu o secetă pronunţată, iar ploile căzute în aceste zile nu au făcut altceva decât să acopere deficitul de apă din sol, mai spun hidrologii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz