Data actualizării:
Data publicării:

Întregul personal al Spitalului Municipal Hunedoara, testat pentru COVID-19

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp
În Hunedoara, unul dintre judeţele cele mai afectate de coronavirusul SARS-CoV-2, întregul personal medical al Spitalului Municipal va fi testat pentru coronavirus. 

Întregul personal al Spitalului Municipal "Dr. Al. Simionescu" Hunedoara, aproximativ 1.000 de persoane, va fi testat în următoarele zile cu noul aparat Real Time - PCR pentru diagnosticarea pacienţilor cu suspiciune de COVID-19, achiziţionat zilele trecute cu suma de 450.000 de lei. Potrivit lui Radu Budae, managerul instituţiei, până în prezent au fost testate cu noul aparat 55 de cadre medicale de la ATI şi Boli Infecţioase.

Câte teste se pot face zilnic 

Noul aparat, poate face 50-60 de teste zilnic, dar capacitatea de testare va creşte până la finalul săptămânii. Aparatul are capacitatea de a furniza în trei ore rezultatele unei "şarje" de 96 de probe, iar cei de la spitalul hunedorean spun că, îndată ce va sosi şi ultima piesă, extractorul, care prelucrează automat probele, capacitatea de testare va fi de peste 700 de teste zilnic, "ceea ce înseamnă că vor fi acoperite necesităţile judeţului".

"Pentru personalul spitalului facem o testare în afara definiţiei de caz pentru întregul personal, aproximativ 1.000 de persoane. Am început cu cei de la ATI şi Boli Infecţioase, adică aceia care sunt cei mai expuşi", a declarat Radu Budae, managerul spitalului. Testarea "în afara definiţiei de caz". 

Ce înseamnă ”în afara definiției de caz”

Definiţia de caz agreată de DSP prevede izolarea timp de 14 zile a celui testat, chiar dacă rezultatul este negativ, ceea ce spitalele din prima linie nu îşi permit în această perioadă. De aceea, s-a apelat la testările "în afara definiţiei de caz", utilizate de exemplu la Spitalul Clinic de Urgenţă Timişoara încă de la jumătatea lunii aprilie.

Noul aparat Real Time - PCR pentru diagnosticarea pacienţilor cu suspiciune de COVID-19 de la Hunedoara este similar celor folosite în centrele universitare de la Timişoara şi Cluj-Napoca. Judeţul Hunedoara se află în topul cazurilor de COVID-19, cu 392 de cazuri confirmate şi 47 de decese.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel