Interzicerea cumulului pensie-salariu şi pensionarea la 70 de ani, discutate în coaliţie
Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a anunţat că în următoarea şedinţă de coaliţie se va discuta despre interzicerea cumulării pensiei cu salariul, dar şi despre posiblitatea extinderii vârstei de pensionare la 70 de ani.
"Este vorba despre o iniţiativă a Ministerului Muncii într-un cu totul alt context politic faţă de cel din acest moment. Este şi motivul pentru care am socotit că cel mai înţelept lucru şi cel mai la îndemână lucru este să discutăm această chestiune în cadrul coaliţiei şi să luăm o decizie în cadrul coaliţiei de guvernare. Nu se pune în acest moment problema modificării vârstei de pensionare sau a blocării cumulului pensiei cu salariul. După ce vom avea discuţia în coaliţie şi în cadrul guvernării vom ieşi cu o decizie", a spus Stroe, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.
El a fost întrebat ce s-a stabilit în Biroul Executiv referitor la legislaţia cu privire la cumulul pensiei cu salariul şi posibilitatea pensionării la 70 de ani.
O şedinţă a coaliţiei urmează să aibă loc, marţi, la Parlament, scrie Agerpres.
Bugetul de 9,4% din PIB pentru pensii, considerat suficient de PNL
"9,4% din PIB pentru pensii, prevăzut în PNRR în momentul de faţă, este o sumă suficientă. Şi dacă ar fi să facem un calcul simplu în acest moment, ar exista spaţiu suficient şi pentru o creştere a pensiilor. Şi dacă e să ne raportăm la recent invocata lege 127 după care ar trebui să se mărească pensiile, am ocupa un procent de 8,42% din PIB. Deci există bani acum pentru o eventuală mărire a pensiilor, dacă se doreşte acest lucru înaintea reformei pe care ne-am angajat să o aplicăm. Din punctul nostru de vedere, atât timp cât există bani, nu are niciun rost ca statul să intervină şi să blocheze acest lucru.
Vă mai spun un lucru pe care l-am discutat cu premierul. 9,4% din PIB nu cuprinde şi pensiile din sistemul de apărare şi ordine publică. Nu cuprinde sistemul de pensii ocupaţionale, sau pensii speciale. De aici şi spaţiul de manevră pe care îl avem şi, până în 2023, din punctul nostru de vedere, este suficient spaţiu bugetar. Foarte important, 9,4% din PIB în momentul de faţă reprezintă o cifră care poate fi mai mare, dacă ne onorăm angajamentul de a creşte PIB cu 2,4 procente anual de acum înainte. 9,4% ar putea, la anul, să reprezinte mai mult ca sumă decât acum. Dacă vom creşte PIB-ul şi încasările vor fi mai mari, vom avea suficientţi bani pentru a creşte pensiile şi pentru a satisface acest deziderat al tuturor partidelor", a declarat Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL. VEZI MAI MULTE AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News